blocuri-reabilitare-termica_7da5f.jpg

După mai multe amânări, la Ploiești a avut loc semnarea contractului de finanțare, cu fonduri de la Uniunea Europeană, pentru reabilitarea termică a mai multor blocuri, precum și a unei grădinițe din Ploiești.

Proiectul de reabilitare termică a fost demarat în 2017, când 43 de asociații de proprietari au anunțat intenția de a se înscrie în program.

Citește și: Lista blocurilor care ar urma să fie reabilitate termic în 2018

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Numai că proiectul nu a intrat în linie dreaptă în 2018. La acea dată întârzierile au fost puse pe seama unor restricții prevăzute în legislație, dar și în lipsa unor evaluatori ai proiectelor..

Prin urmare, municipalitatea a anunțat că reabilitarea blocurilor va începe de abia în primăvara anului 2019.

Citește și: Primăria Ploiești va demara licitațiile pentru reabilitarea termică a blocurilor - VIDEO

Tot anul trecut, Consiliul Local Ploiești a aprobat o hotărâre privind contractarea unui credit în valoare de 27,5 milioane de lei, cu o durată de 13 ani, fonduri din care ar urma să fie co-finanțate proiectele europene, inclusiv reabilitarea termică a unor blocuri din municipiu, precum și a unor unități de învățământ. La acea dată, hotărârea Consiliului Local Ploiești viza 4 loturi de blocuri.

reabilitare-termică_7fed8.jpg

Vestea bună a venit de abia joi, 6 iunie 2019. Primarul municipiului, Adrian Dobre, și președintele ADR Sud Muntenia au semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea termică a celor patru loturi de blocuri care urmează să fie reabilitate termic. 

Comunicatul Primăriei Ploiești

Primarul Municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, a semnat, astăzi, contractele de finanțare pentru cinci proiecte importante din domeniul eficientizării energetice în sectorul rezidențial al Municipiului Ploiești, implicit pentru două clădiri publice din domeniul educației.

Astfel, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICA BLOCURI IN MUNICIPIUL PLOIESTI – LOT 1”, care include creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 10 D (Str. Sinaii nr. 1), blocului de locuințe 12 C (Bd. Republicii nr. 104).

Acesta se va derula în termen de 18 luni de la semnarea contractului de finanțare, iar lucrările executate vor consta în reabilitarea termică, implementarea unui iluminat eficient energetic și implementarea soluțiilor de utilizare a energiei regenerabile - panouri fotovoltaice.

Cheltuielile totale ale proiectului sunt în valoare de 2,598,246.04 lei din care cheltuieli totale contribuție de la bugetul local 1,003,281.08 lei.

În cadrul aceleiași întâlniri, edilul șef al Municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICA BLOCURI IN MUNICIPIUL PLOIESTI – LOT 2”.
Obiectivul general al proiectului este reducerea emisiilor de carbon prin eficientizarea energetica a șase clădiri rezidențiale, respectiv: blocurile 8 C1, 8 C2, 17 C, 10 C1, C2, 10 F, 8 B.

Creșterea eficientei energetice a acestor imobile se va face prin reabilitarea termică, implementarea unui iluminat eficient energetic, precum si utilizarea resurselor de energie regenerabilă – panouri fotovoltaice, într-un termen de 18 luni de la semnarea contractului de finanțare.

În contextul acestui proiect, se vor lua o serie de măsuri, dintre care amintim realizarea:

 Sistemului termoizolarea fațadelor, exclusiv soclul;
 Tâmplăriei termorezistente pentru goluri în fațadă;
 Sistemului constructiv pentru termoizolarea terasei;
 Sistemului constructiv pentru termoizolarea soclului;
 Sistemului constructiv pentru termoizolarea plăcii peste subsol si peste parter;
 Lucrărilor de eficientizare a consumului de energie electrica pentru iluminat;
 Paratrăsnetului;
 Liftului;
 Izolării conductelor de apă caldă și încălzire din subsol;
 Înlocuirii robinetelor și conductelor de încălzire;
 Sistemului de producție energie electrică din surse regenerabile etc.

Cheltuielile totale ale proiectului sunt în valoare de 9,421,358.16 lei, din care cheltuielile totale din contribuție proprie a Municipiului Ploiești: 3,658,995.17 lei.

Proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICA BLOCURI IN MUNICIPIUL PLOIESTI – LOT 3” va beneficia, de asemenea, de finanțare din fonduri europene și din bugetul local.

Contractul semnat astăzi în acest sens prevede creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 11 B1B2 (Piața Mihai Viteazul, nr.4), precum și a blocului de locuințe 11 D (Str. Constantin Brezeanu, nr.1A).

Lucrările de execuție se vor derula în termen de 18 luni de la semnarea contractului de finanțare și vor consta în realizarea: sistemului constructiv pentru termoizolarea fațadelor, exclusiv soclul; lucrărilor de tâmplărie termorezistenta pentru goluri în fațadă; sistemului constructiv pentru termoizolarea planșeului peste etajul 2; sistemului constructiv pentru termoizolarea soclului; lucrărilor de eficientizare a consumului de energie electrica pentru iluminat etc.

Cheltuielile totale ale proiectului sunt în valoare de 3,897,037.02 lei din care cheltuieli totale contribuție din bugetul local: 1,495,307.50 lei.

Proiectul “EFICIENTIZARE ENERGETICA BLOCURI ÎN MUNICIPIUL PLOIESTI – LOT 4” pentru care s-a semnat, astăzi, contractual de finanțare include reabilitarea termica a patru clădiri din municipiul nostru:
• Blocul de locuințe 23B – strada Constantin Brezeanu, nr. 1A;
• Blocul de locuințe 26F – Bulevardul Republicii nr. 169-173;
• Blocul de locuințe 34A1 – strada Gh. Doja nr 35;
• Blocul de locuințe 28E – strada Colinii, nr 2;

Obiectivul general al proiectului este reducerea emisiilor de carbon prin eficientizarea energetică a celor patru clădiri rezidențiale, într-un interval de 18 luni de la semnarea contractului de finanțare.

Astfel, în cadrul acestui proiect se vor lua o serie de măsuri, prin realizarea:

 Sistemului termoizolarea fațadelor, exclusiv soclul;
 Tâmplăriei termorezistente pentru goluri în fațadă;
 Sistemului constructiv pentru termoizolarea terasei;
 Sistemului constructiv pentru termoizolarea soclului;
 Sistemului constructiv pentru termoizolarea plăcii peste subsol și peste parter;
 Lucrărilor de eficientizare a consumului de energie electrică pentru iluminat;
 Paratrăsnetului;
 Izolării conductelor de apă calda si încălzire din subsol;
 Înlocuirii robinetelor și conductelor de încălzire;
 Robinetelor cu termostat la radiatoare;
 Sistemului de producție energie electrica din surse regenerabile.

Cheltuielile totale ale proiectului sunt în valoare de 4,743,469.01 lei din care cheltuieli totale contribuție de la bugetul local 1,697,445.66 lei.

Primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, a semnat, astăzi, un alt contract important de finanțare în contextul Proiectului „EFICIENTIZARE ENERGETICĂ – GRADINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT SFÂNTUL MUCENIC MINA”.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg