fbpx

pasaje-subterane-bariera-bucuresti-lucrari_49983.jpg

Pe lista investițiilor care ar urma să fie realizate în 2019 figurează și reabilitarea celor două pasaje subterane din Bariera București. Costurile sunt estimate la peste 7 milioane de lei, în condițiile în care construirea unei săli de sport la Liceul 1 Mai ar costa 1,9 milioane de lei, iar reabilitarea energetică a liceului 1 Mai este evaluată la 1,3 milioane de lei.

La începutul anului, primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a anunțat că viitorul contract pentru reabilitarea celor două pasaje subterane din Bariera București ar putea fi semnat în orice moment după aprobarea bugetului.

Singurul amănunt care a ridicat însă semne de întrebare a fost cel legat de costurile care ar urma să fie suportate de municipalitate pentru reabilitarea a două pasaje subterane. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Construite înainte de 1990, pentru fluidizarea traficului rutier pe Bulevardul București, cele două pasaje au fost închise pe motiv că, din cauza gunoaielor, au devenit adevărate focare de infecție. Ulterior, în baza expertizei efectuate s-a stabilit că redeschiderea pasajelor subterane presupune lucrări de consolidare, din cauza infiltrațiilor.

Citește și: Reabilitarea pasajelor din Bariera Bucuresti, amânată. ”Nu există buget”

Valoarea estimativă a lucrărilor, aprobată anul trecut prin hotărâre de Consiliu Local a fost de 7,4 milioane de lei, totul plecând de la gradul avansat de degradare.

Chiar și așa, nu putem să nu ne întrebăm cum de s-a ajuns la sumele avansate pentru redeschiderea pasajelor, în condițiile în care pasajele respective nu sunt construite de la zero.

Practic suma este echivalentă cu valoarea estimativă pentru alte trei lucrări majore, respectiv pentru eficientizarea energetică la Liceul Tehnologic de Servicii Sf. Apostol Andrei (1,3 milioane de lei), pentru construirea unei săli de sport la Liceul Tehnologic 1 Mai (1,9 milioane de lei) și pentru restaurarea fațadei la Colegiul Național Mihai Viteazul (3,8 milioane de lei). 

Citește și: WC de 100.000 de euro în centrul Ploieștiului

Pe de altă parte, de ce să ne mai mirăm de valoarea estimativă pentru reabilitarea celor două pasaje subterane, dacă lucrările de reparații prevăzute la toaleta publică de lângă Halele Centrale sunt estimate la 100.000 de euro.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


...
970.jpg