fbpx

cet-brazi-termoficare-sedinta.jpg

După mai multe săptămâni în care au existat polemici pe tema termoficării din Ploiești, aleșii PSD - ALDE au decis să paseze problema exclusiv în sarcina primarului Adrian Dobre. Potrivit unui proiect de hotărâre, care va fi supus votului, în regim de urgență, se propune împuternicirea edilului ca, în regim de urgență, să facă demersuri pentru preluarea CET Brazi de la Consiliul Județean Prahova.

Subiectul a devenit controversat în momentul în care autoritățile au conștientizat faptul că de la 1 mai expiră contractul cu actualul operator, care a solicitat o creștere de tarif de 404 lei/Gcal cu TVA.

Citește și: Primarul Dobre: Continuăm negocierile cu Veolia, dar nu acceptăm tariful de 404 lei/ Gcal

În aceste condiții, ca variante de lucru s-a propus prelungirea contractului cu Veolia Energie, iar primarul Dobre a anunțat intenția ca, în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova, să realizeze o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară. Numai că proiectul, deși avea avizul de principiu al Consiliului Local Ploiești, nu a fost aprobat.

Citește și: Președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, critici dure la adresa primarului Dobre, pe tema contractului privind furnizarea căldurii - VIDEO

În scandalul legat de termoficare a intervenit și Ministerul Dezvoltării, care a susținut că asigurarea serviciului este apanajul autorității locale.

Citește și: Consiliul Județean Prahova a notificat Primăria Ploiești pentru preluarea CET Brazi - foto document

Prin urmare aleșii locali ploieșteni PSD - ALDE au convocat, sâmbătă, o ședință extraordinară de urgență, singurul proiect aflat pe ordinea de zi fiind trecerea instalațiilor de producere a agentului termic și a apei calde, respectiv a CET Brazi, din domeniul județului, în domeniul public al municipiului Ploiești.

Dacă proiectul va fi aprobat, primarul Adrian Dobre va fi împuternicit să demareze, în regim de urgență, „„astfel încât să nu fie pus în pericol serviciul de furnizare a agentului termic și a apei calde, de la 01.05.2019”, demersuri pentru preluarea CET Brazi.

proiect-trecere-cet-ploiesti.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg