fbpx

rosal-colectare-deșeuri.jpg

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a anunțat, marți, că a fost demarată o analiză pe tema modului de colectare a deșeurilor menajere în ceea ce privește contractul cu Rosal, însă discuția privind rezilierea contractului nu este una atât de simplă, având în vedere că zona de operare este mult mai mare și din asociația de dezvoltare fac parte mult mai multe primării, inclusiv Ploieștiul.

După ce primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a anunțat demararea procedurilor pentru rezilierea contractului cu operatorul de salubritate în ceea ce privește curățenia căilor publice, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a anunțat că există o analiză în derulare și cu privire la contractul de colectare a deșeurilor menajere.

Citește și: Primăria Ploiești a demarat procedura de reziliere a contractului cu Rosal, pentru curățenia căilor publice

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Discuția finală se va lua cu toți membrii din această zonă 2- 6, unde fiecare va avea un cuvânt de spus, și, bineînțeles, va exista votul aferent. Vom stabili, în perioada imediat următoare, pașii necesari și demersurile necesare pentru a ajunge la o concluzie cu acest contract. Da, sunt de acord, într-o anumită privință cu domnul primar Dobre, Activitatea operatorului a fost una deficitară pe acest contract”, a susținut Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova.

Potrivit președintelui CJ Prahova, Bogdan Toader, ân cazul în care consiliile locale care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - Parteneriat pentru Managementul Deșeurilor vor decide că se impune rezilierea contractului, operatorul, conform directivelor ANRSC, va fi obligat să presteze activitatea de colectare de deșeuri timp de încă trei luni.

„După această perioadă de trei luni se va proceda la o achiziție publică nouă sau la o delegare directă către un alt operator sau, de ce nu, chiar același operator”, a explicat Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, pașii de urmat într-o situație ipotetică în care se va decide rezilierea contractului cu operatorul de salubritate actual.

Analiza demarată la nivelul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară - Parteneriat pentru Managementul Deșeurilor Prahova vizează activitatea desfășurată de operatorul de salubritate în ultimele șase luni.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
salina_urbana_BUNA_desk_9833f.jpg
970.jpg