fbpx

cheltuieli-primaria-ploiesti.jpg

Discuțiile aprinse de la nivel central, cu privire la viitoarele bugete ale administrațiilor publice locale, vizează și municipiul Ploiești, iar veștile nu sunt îmbucurătoare. Pe lângă alocarea unor sume mai mici de la bugetul de stat se vorbește intens despre pasarea responsabilității de plată a drepturilor pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru salariile însoțitorilor acestora către autoritățile locale. Iar toate aceste decizii vin pe fondul creșterii salariului minim pe economie, care generează scumpiri în lanț în toate domeniile.

Municipiul Ploiești, reședință de județ, tinde să ajungă în situația de a nu mai avea bani nici pentru acoperirea tuturor cheltuielilor de funcționare, în condițiile în care se vorbește deja despre 0 lei pentru investiții.

Totul pleacă de la o serie de decizii luate la nivel central, dar inclusiv la nivel local. Pe lista edililor nemulțumiți figurează și primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, care a argumentat și efectele negative asupra bugetului local.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cum a ajuns Ploieștiului fără bani de investiții

Pentru a explica fenomenul legat de sumele direcționate de la bugetul de stat în teritoriu, trebuie spus că presiunea cea mai mare o reprezintă faptul că se dorește ca plata pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru însoțitorii acestora să fie realizată de la bugetele locale, în condițiile în care până acum 90% din sume veneau de la bugetul de stat și numai 10% de la bugetele locale.

„La nivelul Ploieștiului, avem 1.700 de persoane cu dizabilități, care primesc net-ul salariul minim pe economie, care a crescut, plus 481 de persoane, cel puțin la finele anului trecut, care sunt însoțitori ai persoanelor cu dizabilități. Aceste persoane, pe lângă salariul pe care noi urmează să-l plătim la nivel de brut, adică 2080 de lei, mai mult cu 180 de lei față de 2018, trebuie să asigurăm voucherele de vacanță și norma de hrană. Toate lucrurile acestea vor duce, potrivit unei estimări, asta dacă numărul atât al persoanelor cu dizabilități, cât și al însoțitorilor, nu va crește, duce la o estimare de 50 de milioane de lei aferentă anului 2019”, a explicat Adrian Dobre, primarul Ploieștiului, consecința aplicării unei astfel de măsuri la Ploiești, precizând că mă/sura nu este una corectă nu pentru că oamenii nu ar avea dreptul să beneficieze de aceste sume, ci pentru autoritățile locale nu au pârghiile de control privind stabilirea persoanelor beneficiare.

Cheltuieli salariale mai mari cu 25 de milioane de lei. Costuri mai mari

Mai mult, ultima măsură aprobată de aleșii locali PSD + ALDE, respectiv creșterea salariului funcționarilor publici din Primăria Ploiești și din instituțiile din subordinea Consiliului Local, pe fondul acordării din 2019 a voucher-ului de vacanță și a normei de hrană, reprezintă un efort suplimentar de 25 de milioane de lei.

Aproximativ 10 milioane de lei va reprezenta efortul municipalității în 2019, după o altă măsură a actualului Guvern, prin care a anunțat creșterea salariului minim în domeniului construcțiilor de 3.000 de lei.

„Numai pe trei contracte de investiții, noi avem, din cauza deciziei de majorare a salariului în sectorul construcțiilor (...) noi plătim cu 10 milioane lei în plus acele contracte”, a susținut Adrian Dobre, primarul Ploieștiului.

Situația este valabilă pentru contractul privind construirea podului de lemn, finalizarea blocurilor de pe strada Libertății și lucrările de canalizare din Ploiești.

Iar la capitolul cheltuieli și mai mari în 2019 am putea faptul că municipalitatea trebuie să suporte sume și mai mari în cazul tuturor contractelor pentru prestarea unor servicii, în speță salubritate, iluminat public, dar și lucrări de reparații străzi sau școli, având în vedere creșterea salariului minim pe economie, începând cu 1 ianuarie, de la 1900 de lei la 2.080 de lei.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg