fbpx

c43b3051-b241-499c-9b4e-419e6c5f8804.jpgNu există discuție despre străzile din Câmpina fără să fie menționată Calea Doftanei. Și nu pentru vreo importanță istorică sau pentru că ar face parte din categoria arterelor cu „sclipici“. Strada „strălucește“ starea deplorabilă în care arată: gropi, denivelări, trotuare sparte.

Deși este una dintre cele mai intens circulate străzi din Câmpina, Calea Doftanei a avut parte în ultimii ani doar de promisiuni. Cea mai mare și așteptată dintre ele este cea a unei reparații capitale.

Nu s-a întâmplat, iar vina a fost aruncată de către autorități dintr-o parte într-alta. Horia Tiseanu, primarul Câmpinei, preciza anul trecut, pentru VP TV, că există banii, dorința și, parțial, avizele necesare începerii lucrărilor, dar Hidro Prahova le pune bețe-n roate celor din administrația locală. De partea cealaltă, reprezentanții societății de apă-canal au respins acuzațiile, precizând că afirmațiile lui Tiseanu sunt false.

La mijlocul disputelor au fost prinși cetățenii pe care-i interesează prea puțin certurile dintre cele două tabere și tot așteaptă să aibă parte, într-un final, de normalitate: să fie racordați la sistemul de apă-canal și să circule pe o stradă asfaltată fără a mai fi nevoiți să facă slalom printre denivelări și gropile din asfalt.

Șanse ca această stradă să beneficieze de unele lucrări ar fi în acest an, după cum ne-a declarat Remus Bădulescu, city-managerul municipiului:

„Au fost niște proiecte începute și suspendate, dar în Consiliul Local s-a luat decizia ca această stradă să fie asfaltată de noi, după aprobarea bugetului. Reparațiile vor fi făcute până la stratul de uzură”. Lucrarea integrală va putea fi realizată abia după ce vor fi efectuate și lucrările pe care le au în program cei de la Hidro Prahova.

Până va fi aprobat bugetul și demarată prima etapă a asfaltării, localnicii postează zilnic imagini pe rețelele de socializare cu starea critică a străzii. Unele acțiuni de acest gen au avut și efect. La o zi, două după postare, autoritățile au aruncat câte o plombă pe ici-colo.

Dacă așa fac treabă, atunci le putem indica în continuare pe unde mai sunt probleme, ale căror rezolvări stau în mâinile lor!

Foto Calea Doftanei:

c43b3051-b241-499c-9b4e-419e6c5f8804.jpg

0b4ebbf2-e38e-432a-8823-215a85ba0c0b.jpg

b01a6f70-070b-47ec-8e9c-3ee98a9d49f7.jpg

c79d2c81-2e86-410e-ad93-3f504b7c00ac.jpg

cc3d4aa0-ee9a-48be-beb3-89377e74d251.jpg

dd73eef2-4af4-4c19-9822-9e94975ecb40.jpg

ddc943a0-66a0-4e83-b0e8-aa8399e193d2.jpg

fe0372c8-9083-4966-a1e9-18fe9b5a55ee.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A plecat la drum cu o agendă, reportofon, cu ceva cunoștințe generale, dar, mai ales, cu dorința de a învăța și a „fura“ meserie.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, unde a avansat de la redactor/reporter la redactor șef-adjunct/editor-coordonator al departamentului de știri.
A făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM.
În anul 2018 a fost de asemenea premiată în cadrul Galei Comunității Prahovene pentru activitatea jurnalistică în domeniul social, o arie unde se implică activ și prin intermediul Grupului de voluntariat „Pentru Tine!“.
Pentru aproape doi ani a „evadat“ de partea cealaltă a baricadei, lucrând la Primăria Sinaia, la Departamentul de Comunicare și Politici Publice, dar a revenit la marea pasiune.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul de vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici.
De același autor

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro