fbpx

ghiseu-unic-primaria-ploiesti.jpg

Ideea realizării unui birou unic la parterul clădirii Primăriei Ploiești va prinde contur anul acesta. Primele demersuri au fost deja făcute. Ploieștenii își pot plăti deja taxele și impozitele locale în noul sediu al Primăriei Ploiești, unde funcționează și registratura Direcției Generale de Dezvoltare Urbană.

„Ne dorim ca fiecare serviciu, birou din cadrul Primăriei, dar și din cadrul subordonatelor care au legătură cu emiterea de avize, autorizații sau alte documente către cetățeni să aibă un birou funcțional la parterul Primăriei”, a anunțat marți Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, care a precizat că un prim pas a fost făcut după ce ploieștenii își vor putea plăti taxele și impozitele locale în noul sediu al administrației locale. 

„Am avut discuții cu cei de la ASSC pentru a se muta într-o altă locație, iar spațiile eliberate vor fi folosite pentru Biroul Unic”, a mai precizat primarul Adrian Dobre. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Pentru activitatea ASSC a fost propus ca sediu imobilul situat pe strada Văleni, unde pe vremuri a funcționat Direcția Tehnic Investiții. Aici ar urma să fie transferată activitatea Serviciului Ajutoare de încălzire.

Ghișeul Unic ar urma să reunească angajați de la mai multe instituții, precum Direcția de Patrimoniu, Direcția Generală de Urbanism, dar și de la Serviciul Public Finanțe Locală și inclusiv de la Poliția Locală. 

Momentan nu a fost anunțată o dată la care se va realiza mutarea Serviciului ajutoare de încălzire în sediul de pe strada Văleni.

birou-unic-primaria-ploiesti.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg