agent-termic-ploiesti.jpg

Primăria Ploiești organizează dezbatere publică, vineri, începând cu ora 17.00, la sediul Teatrului Toma Caragiu, cu privire la proiectul de hotărâre privind aprobarea ajustării prețului de producere - transport - distribuție a energiei termice destinată SACET, livrată de operatorul Veolia Energie Prahova SRL.

Începutul de an vine și cu o veste tristă la Ploiești, unde se pregătește o nouă scumpire. De data aceasta este vorba de tariful la agentul termic.

Propunerea de hotărâre vizează o creștere a tarifului de la 186,97 lei/Gcal fără TVA la 237,35 lei/Gcal fără TVA, respectiv scumpirea căldurii cu 50,38 lei/Gcal fără TVA.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Citește și: Cu cât se va scumpi căldura la Ploiești

Ploieștenii, au anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești, pot formula recomandări în scris (semnat, datat și cu datele de contact ale expeditorului), care se depun personal și/sau se transmit prin poștă, la sediul Regiei Autonome de Servicii Publice – Ploiești, Piața Victoriei, nr.17.

Dezbaterea publică va avea loc vineri, 4 ianuarie, începând cu ora 17.00, la Teatrul Toma Caragiu, pe strada Toma Caragiu, nr.13.


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.