fbpx

casa-casatoriilor-ploiesti.jpg

Clădirile în stare avansată de degradare, precum și terenurile neîngrijite vor fi supraimpozitate din 2019, la Ploiești. Lista include zeci de imobile, inclusiv fosta Casa Căsătoriilor.

Situată pe Bulevardul Independenței din Ploiești, clădirea a fost retrocedată și, din păcate, în ciuda multiplelor încercări ale Consiliului Local, dar și ale Consiliului Județean Prahova de a cumpăra imobilul acest lucru nu s-a mai întâmplat, pe motiv că prețul solicitat de actualul proprietar este mult prea mare

Citește și: Ultima decizie cu privire la Casa Căsătoriilor din Ploieşti

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Aleșii locali au aprobat la finele lunii decembrie un proiect prin care toate clădirile aflate în stare de degradare și terenurile neîngrijite vor fi supraimpozitate, din 2019.

Pe lista clădirilor care vor avea anul viitor un impozit majorat se numără și fosta Casa Căsătoriilor.

Potrivit anexei proiectului de hotărâre aprobat, impozitul stabilit pentru acest imobil este de 300%.

Proprietarul imobilului a fost notificat de municipalitate ca până la data de 30 noiembrie 2018 să efectueze lucrări de îngrijire și de punere în siguranță a imobilului, lucru care nu a avut loc. 

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg