- Publicitate -

Programul complet al manifestărilor dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății, de la Ploiești

Data:

ceremonii-22-decembrie-ploiesti.jpg

Primăria Ploiești organizează, pe 22 decembrie, manifestările prilejuite de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății. Circulația rutieră va fi întreruptă pe tronsonul CD. Gherea – General Vasile Milea, în intervalul orar 10.45 – 12.15.

- Publicitate -

Potrivit organizatorilor, începând cu ora 10.00, la cimitirele Bolovani, Viișoara și Eternitatea se vor desfășura simultan activități în cadrul cărora va fi cinstită memoria eroilor Revoluției din 1989. În prezența autorităților locale se vor oficia servicii religioase și se vor depune coroane și jerbe de flori.

Citește și: Circulație închisă pe un tronson important din Ploiești, de Ziua Victoriei Revoluției Române

„Totodată la monumentul din fața Palatului Administrativ, vor fi organizate, începând cu ora 11.00, o serie de manifestări menite să comemoreze evenimentele din decembrie 1989”, a anunțat Primăria Ploiești..

- Publicitate -

Aici, în prezența oficialităților locale și județene, a revoluționarilor și ploieștenilor, se va intona Imnul Național al României, va avea loc o slujbă de pomenire a eroilor și se vor depune coroane și jerbe de flori.

„Ceremoniile dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății vor continua de la ora 12.30, la Catedrala “Înălțarea Domnului”, unde se va derula un program special la care vor participa, de asemenea, reprezentanții autorităților locale. Se vor desfășura activități militare specifice și vor avea loc oficierea unui serviciu religios și depuneri de coroane și jerbe de flori”, a precizat Primăria Ploiești..

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (I)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Gimnastele de la CS Petrolul se pregătesc pentru Campionatele Naționale cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Gimnastele de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești se pregătesc...

Întreruperi Electrica în Prahova, în perioada 15-19 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Dieta SAD compromite sănătatea și longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -