fbpx

spitalul-judetean-ploiesti-linii-gardă.jpg

Numărul liniilor de gardă de la Spitalul Județean Ploiești a fost suplimentat cu încă două, la specialitățile chirurgie generală și la radiologie și imagistică medicală. Decizia a fost aprobată, miercuri, în ședința Consiliului Județean Prahova.

Totul a plecat de la faptul că, în prezent, numărul de linii de gardă este insuficient. În specialitatea chirurgie generală cele două linii de gardă, care asigură echipa operatorie pentru intervențiile chirurgicale în regim de urgență, nu sunt suficiente pentru asigurarea urgențelor din Unitatea de Primiri Urgențe.

Prin urmare, inclusiv pentru reducerea timpilor de așteptare pentru pacienții care așteaptă la UPU s-a solicitat înființarea unei noi linii de gardă.

În cazul liniei de gardă de la radiologie motivația a fost volumul mare de investigații. Într-un interval de 24 de ore aici sunt efectuate peste 350 de radiografii, 90 de ecografii și peste 60 de examinări, atât în cazurile de urgență de la UPU, cât și pentru spital,inclusiv pentru Spitalul de Pediatrie Ploiești și Spitalul de Obstetrică Ginecologie, care nu au linii de gardă.

Proiectul de hotărâre referitor la înființarea celor două noi linii de gardă a fost aprobat cu majoritate de voturi.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro