palatul-administrativ-ploiesti-buget.jpg

Situația legată de bugetul Ploieștiului este în continuare una incertă. Chiar dacă până la finele anului mai este numai o lună, momentan nu au fost transmise sumele de la Direcția de Finanțe și nici nu există posibilitatea realizării unor prognoze pentru anul viitor.

În mod normal, până la data de 31 octombrie, municipalitatea ploieșteană, la fel ca și celelalte administrații locale de la nivel național, ar fi trebuit să aibă o imagine clară cu privire la sumele din IVG care ar fi trebuit să fie repartizate de la bugetul de stat. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat. De abia după data de 10 decembrie există speranța că vor exista, prin rectificare de buget, repartizate sumele în teritoriu.

Acest lucru nu face altceva decât să îngreuneze și mai mult situația, având în vedere că nu pot fi realizate prognoze financiare nici pentru sfârșitul de ani, dar nici pentru anul viitor.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Trebuie să primim de la Direcția Regională a Finanțelor cota aferentă și, bineînțeles, vom avea o rectificare bugetară. Deja am stabilit să vedem ce economii sunt făcute pe cheltuielile care erau prevăzute în buget, pentru servicii, salarii sau chiar și instituțiile din subordine și această analiză trebuie finalizată până pe data de 10 decembrie, pentru a avea o ședință de consiliu”, a precizat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, care a precizat că situația este valabilă la nivel național.

Edilul a catalogat întârzierea alocării fondurilor de la bugetul de stat drept „prudență exagerată”.

Trebuie precizat faptul că luna decembrie este una destul de complicată având în vedere că municipalitatea trebuie să asigure și sumele pentru diverse servicii, respectiv deszăpezire, salubritate, dar și pentru subvenția pentru transportul public în comun.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.