autobuze-noi-tce-inmatriculare.jpg

Primele 10 autobuze, dintr-un total de 50, au ajuns săptămâna trecută la Ploiești. Societatea Transport Călători Express a anunțat că a fost semnat procesul verbal de recepție și că următoarea etapă vizează o serie de demersuri pentru înmatricularea mijloacelor de transport. 

Astfel, o comisie formată din funcționari publici ai primăriei au semnat procesul verbal de recepție, iar joi seară, aleșii locali au aprobat includerea autobuzelor în inventarul bunurilor Ploieștiului.

Pentru ca noile autobuze să poată circula pe străzile din Ploiești sunt necesari alți câțiva pași importanți. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Autobuzele trebuie să fie înmatriculate și trebuie ulterior să se obțină licență de transport pentru acestea. A fost semnat procesul verbal de recepție și autobuzele au trecut în inventarul bunurilor municipiului. Mijloacele de transport trebuie să fie înregistrate totodată la Serviciul Public Finanțe Locale și trebuie în plus să fie înmatriculate. Dar pentru acest lucru avem nevoie de fișa de înmatriculare. Sunt proceduri prevăzute de lege, etape pe care sperăm ca atât municipalitatea, cât și TCE să le parcurgă cât mai rapid”, a precizat Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploiești.

Citește și: Primele 10 autobuze noi comandate de Primărie au sosit la Ploiești - FOTO - VIDEO

Autobuzele au ajuns în Ploiești săptămâna trecută. Acestea sunt Euro 6, sunt dotate cu rampe pentru persoanele cu handicap și sunt prevăzute cu podea joasă. Mijloacele de transport sunt dotate cu sistem de aer condiționat și de încălzire pe timp de iarnă.

Pe lista dotărilor figurează și un sistem multimedia de interior, care va furniza informații cu privire la traseul parcurs. Fiecare autobuz este dotat și cu șapte camere video, de interior și exterior, fiecare.


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.