- Publicitate -

Angajații de la TCE se mobilizează să oprească astăzi transportul în Ploiești. Ora vehiculată

tce-protest-spontan.jpg

Supărați că societatea a ajuns iarăși într-o situație critică, angajații de la TCE amenință din nou cu oprirea transportului în comun în Ploiești. Acțiunea va fi declanșată în cazul în care astăzi nu va exista o ședință de îndată prin care să fie asigurate sumele necesare pentru transportul gratuit al pensionarilor, studenților și elevilor din luna septembrie.

- Publicitate -

„Aseară a existat o promisiune că astăzi, marți, 23 octombrie, va fi o ședință de îndată, la ora  15.00, și că vor fi prevăzute sumele aferente gratuităților, respectiv un milion de lei. În caz contrar, angajații amenință că vor opri transportul în comun”, a declarat pentru Observatorulph.ro Ion Mișcă, liderul Sindicatului Transportatorilor de la TCE Ploiești.

Încă de ieri după-amiază, angajații de la TCE au amenințat că vor opri transportul în comun. Totul a plecat după ce la ultima ședință a Consiliului Local suma care urma să fie acordată TCE-ului a fost diminuată cu un milion, fonduri care au fost direcționate către SGU Ploiești.

La acea dată, aleșii locali au promis că vor convoca o nouă ședință de Consiliu Local pentru acordarea sumei complete către TCE, lucru care nu s-a mai întâmplat.

„Oamenii sunt deciși să oprească transportul în comun astăzi, la ora 15.00, dacă nu este aprobată o hotărâre prin care să se aprobe sumele care se cuvin la TCE”, a precizat Ion Mișcă, liderul Sindicatului Transportatorilor din Ploiești.

Până la această oră – 10.00 pe site-ul municipalității nu a fost convocată nicio ședință de îndată a Consiliului Local Ploiești.

foto cu caracter ilustrativ

- Publicitate -

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...
Emisiuni
- Publicitate -

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....
Emisiuni
- Publicitate -