fbpx

lapte-corn-scoala.jpg

La mai bine de o lună și jumătate de la începerea anului școlar 2018 - 2019, licitația organizată de Consiliul Județean Prahova pentru livrarea produselor alimentare în școli este în continuare în derulare.

Deschiderea ofertelor ar urma să aibă loc pe 23 octombrie. Cel mai optimist termen pentru începerea furnizării de produse alimentare în școli ar fi 1 noiembrie, însă în cazul unor eventuale contestații acesta ar putea fi prelungit.

Citește și: Fără lapte și corn la început de an școlar, în Prahova - VIDEO

În Prahova de acest program ar fi trebuit să beneficieze, de la deschiderea anului școlar, 71. 289 de elevi.

Citește și: Elevii și preșcolarii din Prahova vor primi lapte UHT, iaurt, corn, biscuiți și măr la școală

Conform programului aprobat de Consiliul Județean Prahova, elevii ar urma să primească la școala în zilele de luni și marți lapte UHT și corn sau baton, miercuri - iaurt și corn sau baton, iar joi și vineri măr și biscuiți uscați.

În luna septembrie, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader,  a precizat faptul că livrarea produselor alimentare în școli se va realiza după începerea anului școlar pe motiv că normelor metodologice de aplicare a programului guvernamental, care au stat la baza organizării licitației, au apărut foarte târziu.

foto cu caracter ilustrativ

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg