| Am crezut că mă voi odihni după săptămâna plina de tensiune în care m-am scăldat. Dar nu. Era momentul pocăinței, întoarcerii la origini ca să zic așa. Ar fi fost mai simplu dacă mă punea să stau în genunchi pe coji de nucă. Dar nu. Dimineața la 7 tocmai când începusem să visez o șmecherie cu nu știu ce licitație sună telefonul: ”Te îmbraci și vii urgent la Sinaia”. |
M-am îmbrăcat. După care m-am așezat pe marginea scaunului și m-am gândit: să mă duc, să nu mă duc? O fi de bine, o fi de rău? Sună iar telefonul: ”Nu te mai gândi atâta. Te aștept”. M-am dus. Era nuștiuce seminar cu niște cetățeni străini îmbrăcați la Armani și care pufăiau trabuce scumpe. Zic fericit în gând: investitori străini. Se lasă cu mălai. Pe dracu. M-am dus la Roberta: ”șefa io unde stau, acum că m-am pocăit?”. A zâmbit cu zâmbetul de afiș de campanie și mi-a zis: ”Credeai că scapi așa ușor? Nțțț.”. Și m-a pus, fratele meu alb, la treabă. Cară mape cu hârtii, du proiectorul, adu proiectorul, fugi la recepție să le iei la barosanii ăia trabuce, adu ecranu, ridică ecranul. Am mâncat cu ei, e drept. În aceiași cameră, dar la altă masă. Asta a fost sâmbătă.
Am dormit prost că toată noaptea au dansat ăia dansul pinguinului de sărea lavabila de pe rigipsu’ din cameră, și la 7, tot la 7 fix m-a trezit (bine că mi-a dat o cameră la hotel, că era în stare să mă lase să dorm în holul hotelului). Și de la capăt: cară mape, cară aia, adu aia, cumpără-le trabuce, condu-i pe domni la…, adu-i de la…, cară mape, cară dosare, cară… Am slăbit vreo 3-4 kile, pe onoarea mea. Şi nu e chiar uşor după ce ai stat la pat lovit de gripa porcină, întrebaţi orice doctor. Se făcuse de vreo 5 p.m. Prânzul trecuse de mult și eram chiaunit de foame. M-a chemat cu un semn scurt din încheietură. Zâmbea cu zâmbetul de petreceri cu familia, de concedii, de croazieră (ooo, da! Neapărat să-mi notez aici impresiile din croazieră), de… : “Mai faci?” Am răspuns răspicat ca un oftat: „Nu”. „Ok. Du-te acasă. Mâine mă suni să-ţi spun ce decizie am luat în ceea ce te priveşte. Oricum, din cauza matracucii te-ai şters pe bot de şefia de la Municipiu. Mai bine-l pun şef pe Claudiu, decât pe tine.” “Care Claudiu?”, am îndrăznit eu să îngaim. “Coleşiu. Claudiu Coleşiu!!! Că ascultă de tata”, mi-a răspuns pe un ton imperativ. Între noi fie vorba, mie nici nu-mi mai arde de preşedinţia la municipiu. Să pună pe cine vre, doar să mă ierte. Nici nu ştiţi cu ce gust amar am rămas după week-end-ul ăsta. Sâmbătă noaptea a chefuit cu barosanii toată noaptea şi pe mine nu m-a chemat măcar că ştie cât de mult îmi place s-o joc periniţa. Ooof, că rău i-am mai greşit, păcatele mele. Dar sper să mă ierte.
De ţinut minte că acu’ mi-am adus aminte: dacă Eftimie, şeful meu de la Informaţii Personale (mişto nume de departament i-am găsit) nu-mi face raportul despre banii lu’ Radu de la RATP, să-mi aduc aminte să-l angajez pe bază de carte de muncă ca să-şi piardă pensia. Bună idee. Măcar aşa mă mai distrez şi eu. Şi încă ceva: trebuie să o aduc pe Mirela înapoi la Primărie. Fără ea, cafeaua nu mai are gust.
Citeşte şi: Pamflet | Jurnal de primar | 4-8 ianuarie – Primarii nu plâng niciodată
Pamflet | Jurnal de primar | Patru Ianuarie – 10 lucruri pentru 2010
Pamflet | Jurnal de primar | Doi și Trei Ianuarie – Frumosul coșmar de week-end
Pamflet | Jurnal de Primar | Unu ianuarie. Austria m-a băgat la idei
