- Publicitate -

Slănic este, oficial, singura stațiune balneară din Prahova

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a publicat, pentru prima dată, harta stațiunilor balneoclimatice și balneare din România. Din cele 160 de stațiuni la nivel de țară, doar una singură se află în Prahova și este Slănic.

- Publicitate -

„România se remarcă printr-o diversitate impresionantă a resurselor balneare naturale, situându-se printre cele mai bogate țări europene din acest punct de vedere. Potrivit unui raport al Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism (aprilie 2006), România dispune de peste 1.300 de resurse de ape minerale, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din totalul european, ape utilizate atât pentru consum, cât și pentru tratament.

Tradiția balneară a României are rădăcini adânci, datând încă din epoca romană, când apele tămăduitoare erau folosite pentru sănătate și regenerare.

- Publicitate -

Astăzi, peste 160 de localități din întreaga țară dispun de factori naturali terapeutici (ape minerale, nămoluri, gaze terapeutice, microclimat, mofete etc.). O parte dintre acestea au fost declarate stațiuni turistice de interes național sau local (HG nr. 852/2008, cu modificările ulterioare și completările ulterioare), respectiv stațiuni balneare și balneoclimatice (HG nr. 1016/2011, cu modificările ulterioare)”, au transmis reprezentanții Ministerului Economiei.

harta statiuni romania

Slănic, singura stațiune balneară din Prahova

Din cele 160 de localități din întreaga țară, doar Slănic din județul Prahova, este singura care are calitatea de stațiune balneară, potrivit Ministerului Economiei.

Potrivit instituției, stațiunea Slănic beneficiază de factori terapeutici, care sunt: bioclimat de cruțare, microclimat de salină, ape minerale clorurate-sodice concentrate în cele două lacuri, nămol terapeutic extras din lacuri.

- Publicitate -

Este recomandată pentru afecțiuni reumatismale inflamatorii, degenerative și ale țesuturilor moi, dar și afecțiuni dermatologice, posttraumatice, neurologice, ginecologice și respiratorii.

Reprezentativă pentru această localitate este Salina Slănic, Mina Unirea, unde se tratează, în principal, afecțiuni ale sistemului respirator.

Tot aici mai există Baia Verde, al cărui nume a fost atribuit informal încă din perioada interbelică de către localnici și vizitatori. Acesta a fost oficializat după 2010, când zona a fost reamenajată și modernizată cu denumirea de „Complexul Balnear Baia Verde” de către autoritățile locale.

- Publicitate -

„Baia Verde” este un complex compus din trei lacuri sărate, denumite de administratori Lacul 1, 2 și 3. Apele își schimbă nuanța în funcție de salinitate și de vreme. Salinitatea depășește 200 de grame pe litru în profunzime, adică de peste șase ori mai mult decât marea. Complexul este administrat de Transurban Serv Slănic.

Tratamentul cu apă sărată are un efect antiinflamator, antialgic și decontractant. Organismul se fortifică și se diminuează durerile.

Medicii recomandă ca durata unei cure să fie de aproximativ 12 zile. Recomandarea celor de specialitate este să stați 1 oră în lac și 1 oră la plajă, fără să îndepărtați sarea de pe corp.

- Publicitate -

Afecțiuni tratate: artroze, entorse, fracturi, discopatii osteoporoză, spondiloze, psoriazis, boli respiratorii, și meteosensibilitate.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...

Rolul Președintelui este de a fi arbitru, nu jucător

Statutul de Președinte al României nu este o simplă...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -