- Publicitate -

Cai Lipițani și delicii rare la Muzeul Posada

Atmosferă de sărbătoare astăzi la Muzeul Cinegetic Posada, unde Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a organizat un eveniment de excepție cu ocazia Zilei Silvicultorului.

Vedetele incontestabile ale zilei au fost doi cai Lipițani, exemplare superbe din patrimoniul național, recunoscuți în patrimonial mondial al UNESCO, aduși special de la Herghelia Sâmbăta de Sus, parte a „Hergheliei Naționale”.

- Publicitate -

Cu grație și eleganță, „Snow”, unul dintre cei doi armăsari prezenți, a oferit un adevărat spectacol ecvestru. A dansat, a executat mișcări spectaculoase de dresaj și a interacționat cu publicul, spre încântarea celor mici și mari.

Nu a fost doar o demonstrație de frumusețe și forță, ci și o lecție despre tradiție și valorile conservate prin aceste rase nobile, protejate de statul român.

- Publicitate -

„Caii Lipițani nu sunt cai banali, sunt parte din istorie, din identitatea culturală a României. Sunt incluși în patrimoniul național alături de cele mai valoroase monumente și opere de artă”, au explicat reprezentanții Romsilva.

Dar spectacolul nu s-a oprit aici. Curtea Muzeului Cinegetic Posada a devenit un adevărat spațiu interactiv dedicat naturii, tradițiilor și gastronomiei românești.

Copiii au putut învăța cum se plantează un arbore și cât durează ca un copac să ajungă la maturitate. Standurile educative au fost animate și pline de curioși.

- Publicitate -

Fazanii colorați, aduși de la Făzănăria Gherghița din Prahova, au stârnit admirația vizitatorilor, completând tabloul viu al biodiversității românești.

De asemenea, zeci de grupuri de copii au luat cu asalt expozițiile permanente ale Muzeului Cinegetic, un loc unic în România, dedicat în întregime vânătorii.

Printre trofeele expuse se numără și cele vânate de Nicolae Ceaușescu, dar și multe alte piese valoroase, care spun povești impresionante despre fauna Carpaților și despre relația omului cu pădurea de-a lungul secolelor.

- Publicitate -

Un punct de atracție aparte au fost expozițiile gastronomice cu degustare: preparate tradiționale din zona Munților Măcinului și ai Vrancei, dar și din alte regiuni, brânzeturi artizanale, siropuri naturale, prăjituri de casă și binecunoscuta plăcintă dobrogeană au atras cozi și zâmbete.

A fost un adevărat tur culinar prin România profundă, autentică.

Ziua Silvicultorului la Posada nu a fost doar un eveniment, ci o experiență completă, un omagiu adus pădurii, animalelor și tradițiilor românești, într-un cadru de poveste.

- Publicitate -

Urmărește reportajul video realizat la Muzeul Cinegetic Posada:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -