- Publicitate -

Prahovean reținut după ce a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție

Sesizarea către poliție a fost făcută de o femeie din Șirna. Aceasta le-a spus polițiștilor că fostul soț ar fi încălcat măsura dispusă prin ordinul de protecție.

În baza sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului și au depistat, în curtea unui imobil din comuna Șirna, un bărbat de 62 de ani.

- Publicitate -

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul reclamat, avea emis ordin de protecție, prin care s-a dispus să nu se apropie la mai puțin de 200 de metri de femeie și de locul de muncă al acesteia precum și față de mama acesteia.

În baza probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

- Publicitate -

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Nae Constantin, despre situația de la Petrolul: „ După zece ani, problemele sunt aceleași!”

Nicolae Constantin este antrenorul care a promovat-o pe Petrolul...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -