- Publicitate -

Reuniune hipică la Hipodromul Ploiești. Armăsarul Kzarevitch s-a impus în Premiul de Încercare

Hipodromul Ploieşti a fost, astăzi, gazda unei noi reuniuni hipice oficiale extrem de interesante, pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, a organizat-o cu sprijinul Jockey Club Român şi în parteneriat cu Federaţia Hipică Română!

Programul zilei a fost unul dens, cu 9 curse de trap şi galop întinse pe durata a trei ore, mai bine de jumătate dintre acestea fiind decise pe ultimii metri.

- Publicitate -

Principala întrecere a zilei a fost Premiul de Încercare, ultima dintre cele trei curse premergătoare Marelui Derby Regal al României la Trap (7 iulie 2024) oferindu-le cailor de 4 ani de pe hipodrom oportunitatea unei noi repetiţii oficiale!

S-a impus armăsarul Kzarevitch, condus de Ion Costeanu (proprietar George Stanciu), urmat de Kinio Des Etangs (driver Gheorghe Marciu, proprietar Iulian Şerban) şi Elinor Lady (driver Marian Costache, proprietar Ion Câmpeanu), cei trei cai numărându-se printre favoriţii evenimentului programat peste trei săptămâni pe Hipodromul Ploieşti! Festivitatea de premiere a cursei a fost oficiată de Cristina Stoica, reprezentanta Retro Cars România şi organizator al evenimentului „De la cal, la cai putere”.

- Publicitate -

„De la cal la cai putere”: Programul complet al evenimentului care va avea loc la Hipodromul Ploiești

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -