- Publicitate -

Tabere pentru studenți organizate de Ministerul Familiei: „Distracția din tabără continuă și iarna!”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse organizează în această iarnă tabere pentru studenți. Taberele vor dura 5 nopți, vor fi două serii în luna februarie, iar costurile cu cazarea și masa vor fi asigurate, studenții vor plăti doar costul transportului.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse organizează un nou program de tabere studențești, de data aceasta de iarnă. Acestea se vor desfășura pe două serii a câte 5 nopți, în perioada 10-23 Februarie (seria I: 10-15 februarie, respectiv seria II: 18-23 februarie). Cazarea și masa vor fi asigurate, astfel studenții beneficiari vor suporta doar costul transportului.

- Publicitate -

Ce condiții trebuie să îndeplinească studenții pentru a merge în aceste tabere

Potrivit celor transmise de reprezentanții Uniunii Studenților din România, pentru a se înscrie în cadrul programului de tabere, studenții trebuie: să fie înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență, să fie integraliști și să aibă vârsta de până la 35 de ani. Studenții de anul 1 licență/master care nu au situația încheiată pe semestrul întâi nu se pot înscrie.

Completarea cererii tip și transmiterea acesteia către secretariatul facultății sunt necesare pentru înscriere. În cazul situațiilor speciale, trebuie transmisă alături de aceasta și dovada implicării în activități extracuriculare sau dovada încadrării în cazurile sociale. Verificați site-ul facultății la care studiați pentru a afla până când puteți depune documentele și dacă le puteți transmite și în format on-line.

- Publicitate -

În urma propunerii Uniunii Studenților din România, începând de anul acesta, studenții cu dizabilități vor putea solicita în cererea tip să fie însoțiți în tabără de persoana desemnată ca asistent personal de comisia medicală, în limita locurilor alocate universității.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Pomeni acordate de guvernantii tilhari si mincinosi din bani pentru care ei nu au trudit . E usor sa faci pomana din rodul trudei altora ( luat cu japca legala ) . Ministerul de resort face campanie electorala pentru sine si pentru partid .

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -