Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteo de lapoviță, ninsori și vânt pentru zona de munte. Vineri (19 ianuarie), aria precipitațiilor se va extinde și în alte zone, inclusiv în Prahova.
ANM a precizat că informarea meteo este valabilă începând de miercuri, ora 15.00 până vineri, 19 ianuarie, ora 10.00.
„În intervalul menționat vor fi precipitații moderate cantitativ în vestul și nord-vestul țării. Va ploua, iar miercuri (17 ianuarie) în nordul Carpaților Orientali și pe crestele Munților Apuseni vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
În zona de munte se vor acumula cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă”, a anunțat ANM.
Temporar, spun meteorologii, vântul va avea intensificări în regiunile vestice și nord-vestice, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar în zonele montane înalte de 60…80 km/h.
ANM a precizat că, vineri (19 ianuarie), aria precipitațiilor se va extinde treptat, iar acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și în alte zone, nu doar în zona de munte, inclusiv în Prahova.
