Medic săltat de DNA pentru că ar fi primit de la mai multe persoane bani și bijuterii pentru intervenții chirurgicale și examene de specialitate. Doctorul este acum cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
Alexandru Săvulescu este șeful Secției de Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”. Săvulescu este cadrul militar activ cu grad de colonel.
- Publicitate -
Potrivit stiripesurse.ro, procurorii militari din cadrul DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și instituirea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.
- Publicitate -
