Ședința Consiliului Local Ploiești, care a avut loc, joi, a fost pigmentată și cu o serie de acuzații, după ce un ploieștean, Constantin Stătescu, a reclamat că directorul SGU Ploiești, Adrian Semcu, face naveta cu mașina de serviciu. În replică, directorul SGU susține că activitatea societății este una complexă, la foc continuu, iar mașina de serviciu este pusă la dispoziție și conform contractului de mandat.
Constantin Stănescu, fost angajat al SGU Ploiești, a avut o interpelare în Consiliul Local Ploiești, lansând o serie de acuzații la adresa conducerii SGU.
„Voi supune atenției Dvs. o problemă care are două aspecte: un aspect moral și altul de legalitate. Problema morală: în condițiile în care, la SGU, aproximativ jumătate de salariați lucrează pe salariul minim pe economie, în condițiile în care prețurile la benzină și la motorină au crescut, cheltuielile acestei unități se încarcă în mod nejustificat, prin utilizarea de către domnul director Semcu, pentru naveta zilnică Ploiești – Valea Călugărească și retur, a unui autoturism, proprietate a societății”, a fost susținut Constantin Stătescu în întâmpinarea adresată Consiliului Local Ploiești, precizând că solicită ca primarul Ploieștiului și Consiliului Local să verifice aspectele semnalate, precum și corectitudinea întocmirii foilor de parcurs.
Contactat telefonic, directorul general al SC Servicii Gospodărire Urbană Ploiești, Adrian Semcu, susține că lucrurile nu stau așa.
„Activitatea societății este una complexă, la foc continuu, și dimineața, și noaptea, drept pentru care directorul societății are la dispoziție un mijloc de transport pentru a interveni în orice moment, fapt prevăzut inclusiv în contractul de mandat”, a susținut Adrian Semcu, directorul SGU Ploiești, care a menționat că nu face naveta, având în vedere că are buletin de Ploiești.
