internet parc

Daniel Savu, candidat independent la Primăria Ploiești, a publicat pe blogul său un text privind proiectele pentru tineri:

 

"I-am spus unui tânăr din Ploiești, 18 ani, clasa a XII-a, că unul dintre proiectele pe care mi le asum ca primar este realizarea unui centru pentru tineri, dublat de un website, destinat informării, consultanței, exprimării performanței tinerilor și, în general, oricăror activități destinate lor. Pentru acest centru, m-am gândit că ar trebui pus la dispoziție un etaj întreg din blocul Petrom, astfel încât să existe suficient spațiu, inclusiv pentru organizarea de evenimente. I-a surâs ideea, a recunoscut că este ceva nou, de care era nevoie în Ploiești... și mi-a spus că inițiativa poate să prindă dacă va fi un proiect organizat de tineri și în care să lucreze doar tinerii. Și chiar așa va fi...

Programul pentru tineri pe care mi-l propun în calitate de candidat independent la Primăria Ploiești cuprinde însă și parteneriatul cu Universitatea Petrol-Gaze, prin care, într-o etapă de început, primii doi absolvenți de la Facultatea de Administrație Publică vor fi angajați în Primăria Ploiești. Voi cere viitorului președinte al Consiliului Județean să preia și la nivelul structurilor județene acest program, astfel încât să încurajăm performanța în pregătirea de specialitate a absolvenților de la UPG.

Dar poate cel mai ambițios proiect pe care îl am în vedere, și știu că tinerii vor fi receptivi, este transformarea Ploieștiului într-un smart city, în care legătura cu municipalitatea să fie doar la un click distanță. Nu se realizează peste noapte, sunt foarte conștient de asta, este nevoie în primul rând de reformarea și modernizarea întregului sistem din administrație.

 

Putem începe însă cu Wi-Fi gratuit în toate pieţele şi parcurile mari, la fel și în mjloacele de transport în comun, informații despre activitatea administrației direct pe rețelele de socializare și, nu în ultimul rând, din ce în ce mai puțină birocrație, prin interacțiune online pentru obținerea sau gestionarea oricărui tip de acte". (P.E.)

VIDEO Daniel Savu, proiecte pentru tineri