fbpx

copii bolnavi.jpg

Aproape 400 de copii sunt diagnosticaţi, anual, cu cancer în România, iar o treime dintre aceştia au între 0 şi 4 ani, spun reprezentanţii Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică. Aceștia precizează că sunt unii pacienţi sunt tratați în străinătate pentru că părinții lor nu au încredere în medicii din ţară.

Reprezentanţii Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică precizează că mai mult de jumătate dintre copii ajung la oncologul pediatru în stadii avansate ale bolii, iar leucemia este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la copiii şi adolescenţii din România, potrivit mediafax.ro.

în România o singură clinică privată face radioterapie cu anestezie la copii. Procedura este în sistemul privat, dar fără costuri din partea părinţilor.

Există însă foarte mulți părinți care aleg să-și trateze copiii bolnavi în afara țării din cauza lipsei încrederii în sistemul medical de aici. Medicii sunt de părere că îndreptarea spre o clinică din afară ar trebui să se facă doar în acele cazuri în care pacienții nu pot urma terapia adecvată aici. De altfel, precizează că în astfel de cazuri sunt primii care le oferă aparținătorilor recomandările necesare.

Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică a lansat Registrul Naţional al Cancerelor la Copil, astfel încât pentru prima dată România va avea statistici despre această boală la copiii.

Potrivit datelor furnizate de societate, în perioada 2010-2017 au fost înregistrate 3.000 de cazuri noi de cancer la copiii până în 14 ani, iar în acest interval au fost făcute 5.000 de notificări despre starea lor.

copii bolnavi.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg
woma nou 300.jpg
banner bria clean 300.jpg