Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

izvoarele sclaviei 2.jpg

Dincolo de impactul fantastic al materialului despre comportamentul incalificabil al unui patronache străin, penibil şi lipsit de educaţie, faţă de angajatele lui dintr-o fabrică de confecţii din ţara noastră, am urmărit cu mare atenţie reacţiile oamenilor. Fie că am citit ceea ce ne-au scris cei care lucrează în acea făbricuţă, fie că am analizat comentariile, se pot trage câteva concluzii care merită discutate.

 

  1. Relaţia patron - angajat. Cei mai mulţi sunt revoltaţi, susţinând că am ajuns sclavii străinilor, în propria ţară. Fals! Câţi angajaţi din România nu sunt umiliţi zilnic de patroni români? Câţi nu-şi primesc salariile la timp, sau le primesc ciuntite? Câţi lucrează peste program, fără să fie plătiţi, fără să aibă dreptul la odihna zilnică, atât de necesară fiecărui om normal? Lipsa de educaţie, lipsa de caracter, de omenie nu este întâlnită doar în relaţia patron străin-angajat român. De multe ori, o parte dintre ai noştri sunt mai inumani decât maimuţoiul penibil de la fabrica de confecţii. Ne este poate mai comod să aruncăm vina pe alţii, doar pentru că sunt străini, iar noi, (nu-i aşa?), bieţii de noi am ajuns sclavii veneticilor. Oare câţi dintre noi am protestat vreodată la vânzarea pe bucăţi a României? Cu toate acestea, sunt multinaţionale în care angajatul român este respectat, este plătit la timp, nu de puţine ori peste media naţională. Aşadar, evitând generalizarea care nu ajută pe nimeni, fiecare caz trebuie analizat individiual. Speciemene ca cel pe care observatorulph.ro l-a făcut „vedetă internaţională”, există peste tot în lume. Un astfel de personaj grobian nu se manifestă ca un nemernic, doar pentru că este de altă naţionalitate sau etnie, iar asta îl determină să ne desconsidere ca naţie. Nu vă imaginaţi că în ţara lui de origine s-ar putea purta altfel. Va fi acelaşi mitocan, cu aceleaşi expresii şi cu aceeaşi mentalitate arogantă, care va desconsidera, în orice circumstanţe, statutul celor din jur. Pentru a fi corecţi până la capăt, este firesc să ne gândim, în ce măsură, orele de program sunt doar pentru ca noi să avem timp de „tras mâţa de coadă”. Vorbim totuşi aici, punându-ne în pielea celor care îşi fac treaba cu onestitate, dar am considerat că merita menţionat şi acest aspect.
  2. Eşalonul 2. În cazul prezentat de noi, individa care face serviciul de translator, nu diferă cu nimic de şeful ei. Nu traduce cuvânt cu cuvât, pentru că ştie că este posibil să încaseze chiar ea o mamă de bătaie, dar pune atât de mult suflet în exprimarea emoţiilor boss-ului ei, încât ai zice că este dublura caracterului acestuia. Este un fel de Irina Margareta Nistor, care traducea „fuck you” prin „răule”. Acest eşalon 2, cunoscut la români ca tagma lingăilor şi a (pardon!) pupincuriştilor, reprezintă de cele mai multe ori sursa cancerului din relaţiile inter-umane, din aceste societăţi comerciale. Pentru ca ei să urce în ierarhie, pentru a avea te miri ce beneficii, sunt dispuşi să joace rolul lui Iuda, trădându-şi semenii pentru un pumn de arginţi. Dacă angajatorul, de altă naţionalitate decât a noastră, este mai puţin civilizat, atunci acesta devine terenul fertil pentru mendrele demnilor urmaşi ai lui Dinu Păturică. În lipsa boierului, ei sunt jupânii pe plantaţie şi nu ezită să se comporte ca atare.
  3. Frica. Este un sentiment uman, deloc condamnabil, pe care toţi îl avem, fie că recunoaştem şi ne asumăm, fie că nu. Frica, sau mai blând spus teama, nu este mereu echivalentă cu laşitatea. Nu avem dreptul sau căderea morală să îi judecăm pe ceilalţi, doar pentru că noi, în acel moment, nu trecem prin ceea ce trec ei. La gâtul angajaţilor care stau cu capul plecat, au sărit foarte mulţi comentând articolele despre umilinţa suportată de angajaţi. Câţi dintre noi am umblat în pantofii acelor oameni? Câţi ştim câte guri au de hrănit acasă, dacă au rate pe care dacă nu le plătesc, pot rămâne fără o nenorocită de casă? Toate acestea nu sunt scuze pentru lipsa de reacţie şi pentru acceptarea terfelirii demnităţii umane. Sunt doar circumstanţe. Nimeni nu trebuie să accepte să fie călcat în picioare, la fel cum nimeni nu are nevoie să fie criticat pentru laşitate. Acei amărâţi de muncitori, care acceptă umilinţe pentru un colţ de pâine, nu de criticile noastre au nevoie. Oamenii aceştia au nevoie de ajutor, au nevoie de solidaritatea unei comunităţi care să fie capabilă să rejecteze orice scursură umană care îşi desconsideră şi batjocoreşte semenii. Dacă doar îi criticăm şi nu îi ajutăm, suntem mai laşi decât ei, iar mâine s-a putea să fim în aceeaşi situaţie.

Observatorulph.ro continuă să îi incurajeze pe toţi cei care se simt victime ale abuzurilor de orice natură, să facă tot posibilul să obţină probe ale acestor abuzuri şi să nu ezite să le facă publice. Caractere mizerabile vor exista întotdeauna, dar după ce au văzut că oricând se pot expune public cu un asemnea impact, să fiţi convinşi că nu vor mai fi la fel de vehemenţi în manifestările suburbane, sau în încălcarea drepturilor celorlalţi.