Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

primaria-ploiesti.jpg

Poate sunt eu mai ignorant dar de la ultimele alegeri locale, nu știu să fi auzit de o inițiativă, de o soluție la o problemă, asumată cu nume si prenume de vreun consilier local, inițiativă sau soluție care să polarizeze cetățenii, să stârnească dezbateri  și să rămână  în memoria colectivă ca o variantă discutată.

 

Pentru că așa ar trebui luate deciziile importante: se prezintă cetățenilor, se dezbat și apoi în funcție de susținerea pe care o au, sunt votate în consecință de consilieri responsabili.  Simulacrul numit dezbatere de buget nici nu merită să fie luat în discuție.

La noi, consilierii emit comunicate  demagogice sub semnături de genul : grupul consilierilor PDS, PNL,PSD-ALDE. Să exemplificăm:

 

După desantul pe care Primarul Adrian Dobre l-a făcut în Piața Centrală imediat după investitură, Grupul Consilierilor PNL a trimis repede un comunicat. Dacă nu sunteți convinși de demagogia lui citiți aici: https://www.observatorulph.ro/politic/73153-exista-rezolvari-rapide-pentru-grava-problema-a-inchiderii-pietei-centrale   sau vă spun eu în sinteză, că transpare din el teama ca nu cumva să primească Primarul vreo bilă albă și să nu apară și ei acolo. Dar demagogia constă în faptul că deși  știau că la împărteala dintre ei, Hale și Piețe era în responsabilitatea ALDE, Grupul PNL avea soluții, ba chiar și etape exacte de aducere la îndeplinire. Dar nu avea reprezentanți  în AGA sau CA, deci  fără putere de decizie, oferă soluții și termene de realizare. Foarte bine, dar te intreb ca cetățean  Grupule PNL, de ce nu ai respectat calendarul în acestă chestiune?

  • - Ca o replica în oglindă, deși  societatea de transport a orașului, TCE este în resposabilitatea PNL, cine credeți că a simțit nevoia să vină cu sugestii și să empatizeze cu potențialii disponibilizați? Evident  Grupul Consilierilor PSD. Aveți aici comunicatul demagogic:
  • - http://www.observatorulph.ro/politic/81830-consilierii-psd-nu-sunt-de-acord-cu-concedierile-si-cer-audit-extern-la-tce Dragă Grup PSD, dacă auditul pe care îl propui va sugera printre soluții și reducerea personalului așa cum a făcut la Hale și Piețe? Ce faci, mai susții auditul? E știut că organigramele societăților subordonate Consiliului Local sunt supraîncărcate cu pilele grupurilor voastre oricare ar fi ele. Și acest exces de personal ineficient pe deasupra, trage în jos performanța economică a acestora.

Și dăi și luptă în communicate semnate ba Grupul PSD, ba Grupul PNL, ba PSD-ALDE ca următorul:

  • - https://www.observatorulph.ro/administratie/80461-dobre-vrea-sedinta-pentru-petrolul-consilierii-zic-ca-sunt-in-vacanta aici, dragii consilieri ar fi dorit să fie prezenți să rezolve problema –Petrolul- dar Primarul și-a permis sa îi convoace „   știind că este sărbătoarea de Rusalii, iar majoritatea consililerilor este plecată în minivacanță.” Deci avem 11 consilieri PSD + 4 ALDE = 15:2=7,5. Majoritatea înseamnă cel puțin 8. Păi dragă grupule, dacă nu ne prezinți cu nume si prenume pe cei 8 plecați în minivacanță și evident dovada că Primarul știa, putem să te acuzăm de minciună sau să rămânem la demagogie? Așa ziceam și eu.

Dar pentru echidistanță să prezentăm și un comunicat mincinos și demagogic semnat Grupul PNL:

  • - https://www.observatorulph.ro/politic/73356-disperati-ca-pierd-alegerile-psd-alde-fac-asfaltari-pe-ploaie-si-lapovita-la-zero-grade din galeria foto si filmuleț nu se vede ploaia, iar în lipsa unui termometru care să arate zero  grade, acuzația că se asfaltează pe ploaie si la 0 grade este o minciună. Dar culmea demagogiei este atinsă în următoarea frază pe care o reproducem de teamă să nu vă scape:
  • - „Cu această ocazie, PNL Prahova îl atenționează pe președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, momentan președinte al Consiliului Județean cu sprijinul ALDE, că va face plângere penală pentru prejudicierea bugetului CJ Prahova, pentru fiecare fisură sau groapă apărută în asfaltul turnat pe ploaie, lapoviță sau la zero grade exclusiv din motive electorale.”

Ca să îți aperi buna intenție, dragă  Grupule PNL, ar trebui să ne spui câte fisuri și câte gropi au apărut pe suprafața acelor lucrări și câte plângeri  penale ai depus.

Aș putea continua exemplificarea demagogiei  întregii clase politice dar deja e de prisos. Cât timp cetățenii  vor alege liste propuse de partid, nu vom vedea vreun ales ieșind din turmă, mă rog din GRUP, ca să voteze cum îi dictează conștiința.

Păcat că singurul ales individual –Primarul- va fi cel în capul căruia vor fi aruncate toate nerealizările Grupurilor. După lege este garantul bunei  funcționari a serviciilor publice sau a societăților subordonate Consiliului Local. Așa că după ce patru ani își vor urmării interesele, la final, cel care nu a făcut nimic va fi Primarul. De care se va dezice chiar și PNL și va veni cu altă propunere. Să nu ziceți că nu v-am zis.

Prin urmare  domnule Primar Adrian Dobre, ori vă luați rolul în serios, ori rămâneți prizonierul acestor Grupuri. Vă spune cineva care încă vă prețuiește.

P.S. „ până ne-au băgat sub ușă o scrisoare ordinară iscălită demagogic: locatarii de pe scară”