Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

altele_lumanare.jpg

În ultima vreme am avut ocazia să trec prin câteva oraşe din ţară. Nu le mai văzusem de ceva timp şi sincer, nu le-am recunoscut. S-au schimbat în bine, fără prea mult tam-tam, fără scandaluri publice. Au tăcut şi au făcut. Ceea ce pentru Ploieşti pare complicat, pentru ceilalţi a fost simplu. De fiecare dată am revenit în Ploieşti şi senzaţia pe care încerc să o descriu în cele ce urmează, s-a accentuat.

 

Nu cred că mă înşel când spun că oraşul ăsta mi se pare muribund. Arată şi este tratat ca un biet bătrânel, despre care se ştie că îşi va da obştescul sfârşit. Îi mai facem o perfuzie, îi mai dăm o linguriţă cu apă pentru că i s-a uscat gura, îl mai schimbăm de izmene pentru că face pe el.  Îl schimbăm cu alte izmene ponosite, pentru că, nu-i aşa, tot o să dea colţul în curând şi nu e cazul să-i mai cumpărăm altele noi. Bătrânelul ăsta mirositor era cândva bogat. Se presupune că ar mai avea ceva proprietăţi de stors, dar este şi înglodat în datorii. Copiii şi nepoţii moşului, îmbrăcaţi în hainele date de la partide, stau la căpătâiul lui şi se fac că îi deplâng soarta tristă. Sunt destul de bine organizaţi în trei partide care şi-au împărţit moşiile bătrânului. Ruda mai mică, dar nelipsită de la pomenile neamului, ALDE, s-a mulţumit cu moşia de la Hale şi Pieţe. Să nu cumva să te iei de oborul lor, că te trezeşti spurcat de un întreg aparat de partid. Tot ei mai papă de ceva anişori şi de pe la infectul dar profitabilul Spital Judeţean de Urgenţe. De altfel, ţâţa Judeaţeanului a hrănit multe guriţe înfometate de pe la toate partidele. Cam asta ar fi şi explicaţia pentru care ţâţa Judeţeanului e atât de flască şi plină de bacterii.

Tot din descendenţii bătrânului Ploieşti fac parte şi cei din neamul psd-ului. Pentru că nu reuşiseră să pună mâna pe tot avutul moşului, ai fi putut crede că vor intra în conflict deschis cu neamul pnl-ului. Pesedeii erau majoritari în consiliul de familie, pe care îl numiseră consiliul local, însă mai marele nu era al lor. Primarul se nimerise la vot să fie din neamul peneleilor. Şi pentru că un conflict deschis i-ar fi făcut să piardă timp dar mai ales bănişori, au început să se combine la moşii. S-a făcut o preacinstită împărţeală la feuda RASP, apoi la cea a SGU. TCE-ul era deja revendicat de penelei, care îşi şi instalaseră un arendaş, mai mult sau mai puţin vrednic.  Nu vi se pare interesant că municipalitatea anunţă intenţia achiziţiei de autobuze noi, în condiţiile în care TCE-ul este ultra-falimentar? Un astfel de anunţ, fără prezentarea în paralel a măsurilor concrete de rentabilizare, te duce cu gândul la o nouă coţcărie, prin care cineva are de vânzare nişte autobuze...noi. Fără discuţie, ele sunt utile, dar în ce condiţii economice vor fi exploatate?

 

Dacă RASP este un fel de loc de pierzanie a timpului, pentru rudele care se plictiseau pe acasă, la SGU situaţia este un pic diferită. Nu cu mult timp în urmă, vătaful de la SGU, îşi renegase apartenenţa neamul pesedeilor şi fusese adoptat cu acte de neamul peneleilor. Situaţia exactă şi combinaţiile pe posturi este descrisă AICI.

Am avut curiozitatea să îmi arunc un ochi pe lista de proiecte a Primăriei Ploieşti. Înţeleg că la cât de stors a fost, bugetul va fi grevat de mizeriile anilor precedenţi, pentru o lungă perioadă de timp. Cam tot ceea ce reiese din planurile Primăriei, reprezintă senzaţia de cârpeală a oraşului muribund. Se tot vorbeşte despre o şosea de legătură cu 4 benzi, între centura de vest şi cea de sud. Se mai vorbeşte despre o parcare subterană şi reamenajarea pieţei de la Gara de Sud. Despre noul spital auzim legende de atâţia ani, încât şi când va fi gata (dacă!), tot nu suntem siguri că este adevărat.

Rămân la părerea că Ploieştiul este un muribund tratat ca atare. Se întâmplă asta pentru că PSD – ALDE continuă în stilul celor 27 de ani de glorie, iar PNL-ul este incapabil să facă opoziţie. Şi cum ar putea să o facă, atât timp cât are locul asigurat la „masa tăcerii”, acolo unde se face marea împărţeală a averii bătrânului Ploieşti, un oraş... prea ca la ţară?