Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

agresiune.jpg

Deşi, de regulă, observatorulph.ro nu publică imagini explicite care conțin violență, am dat publicității două cazuri şocante, prin maniera în care s-au produs.

 

Sunt realități de care nu ne putem ascunde. Un astfel de material aduce după sine şi alte relatări şi probe ale unor cazuri similare. Numărul lor este important doar pentru a da o imagine a unui fenomen reprobabil, pe care considerăm că nu este bine să-l ignorăm. De aceea, multe din informațiile pe care le primim, le redirecționăm către autorități, fără a le face publice.

Dincolo de "vinovăția" unor copii este de conştientizat vinovăția unei societăți care fie ignoră, fie se grăbeşte să înfiereze autorii unor astfel de comportamente violente. Pornim de la ideea că vorbim despre nişte copii, victime sau agresori, care în egală măsură ar avea nevoie de sprijinul societății, nu de un linşaj public. Prezentarea unor astfel de cazuri, în opinia noastră, nu are drept scop condamnarea unor terți, ci a unei neglijențe sociale care generează scene greu de vizualizat.

 

Părinții acestor copii, şcolile unde învață, vecinii, anturajul, noi cei care de multe ori ne prefacem că nu observăm dacă nu se întâmplă în curtea noastră, toți avem gradul nostru de vinovăție.

Suntem şi noi părinți şi am încercat să ne imaginăm cum ar fi dacă cei agresați ar fi copiii noştri. Primele reacții, cele instinctive, ne-ar transforma în fiare iresponsabile, însă avem pretenția că suntem ființe raționale, capabile să gestioneze furia inerentă în asemenea circumstanţe. Am citit şi am şters foarte multe comentarii, din cauza limbajului licențios. Puține au fost cele care să vorbească despre ajutorul de care au nevoie aceşti copii. Cele mai multe sunt la fel de violente ca faptele prezentate. Fie că s-au adresat cuvinte jignitoare, fie că s-au invocat tot felul de torturi sau pedepse demne de Evul Mediu, toate acestea ne arată cât de vinovaţi suntem toţi. Credeţi că dacă la violenţă răspundem cu violenţă, rezolvăm problema? Ba, din contra, aş merge mai departe şi aş spune că îi vom transforma pe micii agresori în viitorii infractori deosebit de periculoşi.

Aceşti copii au nevoie de ajutor, au nevoie de educatori responsabili, de dascăli şi psihologi care să compenseze carenţele dintr-un astfel de comportament. Poate sunteţi tentaţi să consideraţi că nu se mai poate face nimic pentru ei, dar gândiţi-vă că un astfel de comportament îşi are la bază abuzuri suferite în familie sau în şcoli, violenţe verbale şi comportamentale care au dus la “modelarea” unui comportament violent. Nimeni nu se naşte rău. Mediile cu care interacţionăm ne transformă atât de urât. Credeţi că şcoala de corecţie sau închisoarea ar face minuni? Suntem tentați să credem că ar face mai mult rău, excluzându-i social. Desigur pedepsele sunt necesare în măsura în care descurajează propagarea unor astfel de fenomene, dar fără un sprijin de specialitate, pedepsele privative de libertate ar face mai mult rău. Credeți că lor le este ușor acum? Credeţi că alţii ca ei, care au urmărit aceste imagini şi care ştiu că oricând pot fi filmaţi şi pot ajunge „vedete”, nu se gândesc acum de două ori, înainte de a mai provoca asemenea scene?

Foarte multe comentarii pledau pentru exmatriculare? Ce facem cu un copil ajuns pe stradă, fără studii finalizate, fără pregătire într-un domeniu de activitate? Cum îşi va câştiga existenţa? Exact… comiţând infracţiuni! Societatea şi-a produs astfel încă o problemă.

Am primit şi vom mai primi astfel de filmări, însă vom fi rezervaţi în a le face publice. Pentru moment suntem convinşi că sunt suficiente pentru a provoca o dezbatere publică reală, o implicare pe măsură nu doar a poliţiei, ci şi a Direcţiei pentru Protecţia Copilului, a cadrelor didactice, a părinţilor responsabili. Observatorulph.ro rămâne fidel principiului că la violenţă nu se răspunde cu violenţă, indiferent de forma de manifestare a acesteia, fizică sau verbală.