a_40_oboi_krik.jpg

Împrumutăm cuvinte, în special din limba engleză. Contează mai puţin faptul că nu le cunoaştem suficient de bine pe cele din limba română. Avem permanent de învăţat, iar acesta nu este deloc un lucru rău, atât timp cât ne asumăm şi recunoaştem că nu suntem perfecţi. Este un semn de normalitate.

Mai grav este atunci când, fără măcar să consultăm DEX-ul, nu suntem în stare să folosim corect un minim uzual. Sau credem că avem acest minim uzual, dar ne cam scapă proprietatea termenilor. Tuturor ni se întâmplă să greşim. Important este ca de fiecare dată să reuşim să învăţăm câte ceva. Revenind la limba engleză, auzim tot mai des cuvântul hater. Nu mai este cazul, pentru că deja ştiţi, să mai spunem că hate înseamnă ură, iar hater este persoana care urăşte.

Pare să fie "la modă" să urăşti. Pentru mulţi, a urî este acelaşi lucru cu a avea atitudine. Să nu ai argumente, dar să ai ceva mereu împotrivă. Să denigrezi, doar pentru că aşa pari superior subiectului terfelit. Fără a fi vreun erudit, haterul a devenit mahalagiul de serviciu. Haterul îşi urăşte vecinii, colegii, urăşte sistemul, urăşte acţiunile oricui, fără măcar să încerce să vadă ce motive stau la baza acţiunilor. Este o limită firavă între mahala şi critică. Critica argumentată, bazată pe logică, dar mai ales pe informaţie pură, este un factor de progres. Atunci când o acceptăm, critica ne ajută să ne corectăm. Trebuie doar să fie exprimată elegant, fără injurii, fără a acuza. Într-o confruntare de idei, dacă înjuri sau zbieri, nu înseamnă că ai dreptate. 

Este în natura noastră să judecăm. Persoane, situaţii, stări, toate sunt supuse analizei, prin filtrul propriului nivel de cunoştinţe şi a capacităţii de înţelegere. Să luăm un exemplu concret: internetul. Este invenţia mileniului, o sursă nesecată de informaţii. Nu există un filtru anti-prostie. De aici şi până la "ştiu eu pentru că am citit pe net", este doar un pas. Iluzia cunoaşterii ajunge să ne pună, claie peste grămadă, în căruţa cu proşti. Vedem o ştire şi imediat simţim nevoia să o comentăm. Mai grav, citim doar titlul şi intrăm imediat la comentarii. Conţinutul nici nu mai are vreo importanţă, atât timp cât titlul ne-a iritat în vreun fel.

Discuţia pe o asemnea temă poate fi infinită. Tema, în sine, poate să stârnească furia haterilor. Şi poate nu ar fi tocmai rău să "ilustrez" acest subiect cu o temă de actualitate: Eurovisionul. Nu sunt un pasionat al acestei competiţii, pentru că nu mă atinge deloc aria muzicală de acolo. O chestie de gusturi şi nimic altceva. Zilele trecute, pe un site rusesc, apăruse un montaj audio-video comparativ, care dorea să demonstreze că vreo 7 piese, din finala Eurovision, au fost plagiate. Piesa României se afla în acel montaj, dar părea cea mai "puţin plagiată" dintre toate. Sunt asemănări evidente. Nefiind foarte sigur, în finalul materialului publicat vineri, am cerut şi părerea celor care ne citesc. După vreo zece ani de radio, pot să accept ideea că pe o compoziţie, în aceeaşi gamă, fără a schimba tonul, poţi să cânţi 1000 de piese cunoscute. Nu prea am înţeles ce căuta refrenul de inspiraţie tiroleză, într-o piesă românească. Toate acestea sunt însă consideraţii de ordin personal, aşa cum fiecare este liber să le aibă. Una peste alta, ca român, mi-ar fi plăcut ca piesa noastră să se claseze cât mai sus, la fel cum nu mi-ar fi convenit să fie considerată plagiat. De altfel, nici nu s-au făcut de ruşine, precum nemţii cu un plagiat vecin cu nesimţirea. Ce nu am înţeles este de ce haterii au sărit imediat să critice faptul că, deşi Republica Moldova ne-a dat punctaj maxim, noi i-am votat abia pe poziţia a treia. Oricum la general au fost peste noi. Păi nu tocmai noi reproşam votul geopolitic de la Eurovision? Nu suntem noi care criticam voturile tip fraţie din ţările foste URSS, Iugoslavia, etc? Cum, tocmai noi, să dăm un vot geopolitic? 

Despre piesa Portugaliei, cea care a câştigat Eurovision 2017, haterii au sărit imediat să acuze că, de fapt, a fost un vot emoţional, dat poveştii din spatele piesei. Personal, nu mă mişcă deloc acea compoziţie, dar este tot o chestiune de gusturi muzicale. Dacă pui o voce gen Frank Sinatra pe acea piesă, înţelegi uşor care este sursa de inspiraţie. Revenind la reproşul faptului că a câştigat o poveste şi nu o melodie, nu ar fi tocmai rău ca haterii să înţeleagă că o compoziţie de calitate este obligatoriu să aibă o poveste. Tocmai acesta este sensul... muzica să transmită ceva, versurile să exprime o poveste. Fără acea poveste, am avea ceea ce chiar câştigătorul spunea: "muzică tip fast food"... ingrediente dubioase de consumat rapid. Piesa celor de la Voltaj, dintr-o ediţie anterioară, avea o poveste: cea a românilor plecaţi departe de casă şi familie să muncească. Ar fi fost frumos dacă ar fi câştigat? Aşadar, dragi hateri, ce vrem de fapt? Sau ne rezumăm doar a ne justifica existenţa comentând? 

PS: În fiecare dintre noi zace un mic hater. Cu scuzele de rigoare pentru derapaje, mă străduiesc ca al meu să nu devină profesionist.

 

 

 

Articole asemănătoare