Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

jeni3

Vocea ei are tonuri sfârşite, dar pe alocuri se ridică furioasă. Nu pare “dărâmată” dar pe interior spune că se simte obosită, epuizată şi fără nici un chef, fără energie... Şi-a pierdut plăcerea de-a trăi... Nu mai vrea nimic şi totuşi are câteva idei “imposibile” cum spune ea. Imposibile fiindcă - aşa simte ea - nu mai are puterea de a le susţine şi pune în practică.

 

Îmi povesteşte cum iarna o “ninge pe dinăuntru” şi simte că se usucă de frig... Un frig afectiv evident... În prima iarnă petrecută departe de casă (studenţia începută la 19 ani) tatăl ei face un atac cerebral şi moare. Prima moarte trăită “pe viu”, primele sărbători de iarnă trăite în negrul pierderii, cenuşiul vinovăţiei că s-au despărţit nemulţumiţi unul de celălalt şi roşul furiei că nu există cale de întoarcere... Albul zăpezilor abundente şi frigul de afară n-au oprit-o să continue ce începuse, ba mai abitir a demonstrat că voinţa şi resursele ei sunt peste ale celorlalţi şi poate, de ce nu, tatăl ar putea da un semn de mulţumire şi drag de ea...

Anii au curs între ambiţii, succese şi relaţii tumultuoase până într-o zi, în ultimul an de facultate când mama începe să acuze ameţeli, slăbiciune şi lipsă de energie... Diagnostice temporare se succed, stările de conştiinţă alterată se suprapun peste o degradare fizică ce-o fac greu de recunoscut... După câteva luni, mama moare lăsând în urmă un gol în care încearcă să se arunce de câteva ori, fără a reuşi însă să atingă fundul... Unii prieteni se duc dezamăgiţi şi neputincioşi să înţeleagă sau să ajute, alţii mai rămân o vreme... O altă iarnă în care frigul muşcă pe dinăuntru... Apare nedreptatea, nedumerirea că trebuie să treacă ea prin asta, dezordinea în relaţii şi neputinţa de a vedea limpede încotro ar trebui s-o apuce...

 

Unicul prieten rămas dintre cei mulţi şi împrăştiaţi, devine soţul ei şi tatăl copiilor ei, reuşind pentru vreo 13-14 ani să coloreze iernile cu brazi împodobiţi, râsete de copii, portbagaje cu cadouri surpriză şi tandreţi nemaiîntâlnite până atunci. Cum era şi firesc, copiii cresc, adolescenţa lor face tot mai dificilă bucuria sărbătorilor ei de iarna, frigul intră din nou în suflet şi pune stăpânire pe relaţia cu soţul, cu copiii... Îşi dă seama că se hrănea cu bucuria lor şi cu iubirea manifestă ca şi cu un drog... Acum era în sevraj, îi lipsea căldura braţelor cuiva, îşi dorea să se simtă iubită, aparţinând unui întreg pe care-l pierduse cu mulţi ani în urmă... Era durere acolo înăuntru? Da. Era depresie, era neputinţă, era furia de a nu mai putea continua ca până acum... Se putea dedubla atunci fiindcă avea pentru cine, pentru ce... Acum nu mai mai avea obiectul muncii, nu mai era decât o scenă goală, fără spectatori, fără aplauze sau flori, fără un rol anume, un teatru gol şi rece şi fără rost...

Ce-i spui unui om copleşit de cel puţin o durere neîmpărtășită, neplânsă, închisă ani de zile într-un sipet ce-a putrezit şi s-a desfăcut din balamale? Ce-i spui unui om care deşi funcţional profesional, se hrăneşte cu bucuria altora fiindcă el a devenit incapabil de a se mai bucura pentru sine? Ce-i  spui unui soldat ce-a mărşăluit (vorba lui Nichita: “până la genunchi... până la coaste... până se tocea“) până “s-a tocit “coaja ce proteja rana sufletului, lăsând deschisă o gaură sângerie amestecată cu fel de fel de senzaţii şi percepţii ascuţite?

Că iarna va trece şi va veni primăvara? Că frigul ucide microbii ce pot infecta rana? Că iarna e necesară vieţii ca fiecare alt anotimp?

Mai degrabă, nu-i spui nimic din toate astea ci îi arăţi cum se poate dezinfecta o rană, încet şi cu mare grijă, îi dai o păturică afectivă călduroasă, un ceai fierbinte şi o ajuţi să înveţe cum poate să treacă prin iarnă ca o pasăre (fie ea şi călătoare), ca un brad, ca un Moş Crăciun, pe alesea până-şi găseşte propriul script şi iese din capcanele în care propria minte se blocase: privirea în trecut, travestirea în Elsa prinţesa regatului îngheţat şi hrănirea cu bucuria celorlalţi în loc să şi le caute pe ale ei proprii!

Astăzi Elsa este mult schimbată în bine, este o femeie puternică ce îşi foloseşte experienţa proprie ajutându-i pe ceilalţi să se ajute şi să-şi recunoască capcanele mentale pentru a nu mai cădea în ele.

Misiune îndeplinită ?