cojocaru samsung

Am citit declarația lui Cristian Cojocaru, șeful diviziei telecom la Samsung România, care a devenit virală: "Cred că este de preferat să avem tablete în școli întâi și abia apoi să rezolvăm cu toaleta din curte". 

Domnul din imagine probabil că are un birou generos, într-o clădire din buricul Capitalei, unde chiria ajunge la 500 de euro pe metru pătrat, iar când se duce la budă un sistem evident Samsung îi face treaba mică/mare mai ușoară.

Habar nu are câți elevi din România, inclusiv din Prahova, unul dintre cele mai bogate județe, ajung la școală murdari de noroi până la gât doar pentru a învăța să scrie și să mănânce cornul și laptele azvârlit de politicieni. Da, creaturile care acum ne cer votul și care nu au fost în stare să le ofere micuților dreptul la o viață decentă, dar asta e o altă discuție..

Îi doresc directorului de la Samsung să trăiască în condițiile mizerabile în care se zbate jumătate din populația țării măcar un weekend, adică timpul acela petrecut în blocajele de pe Valea Prahovei în mașina sa luxoasă, vorbind la un S7 Edge, că ultima fiță de Note explodează.