Toată lumea vorbește în această perioadă despre plagiat, înfierându-l ca pe un păcat capital. Cum, de altfel, chiar este, fiind vorba de furt. Că îi zice intelectual, nici nu mai contează. Infractorii, cu gulere albe sau cu cagule pe față, tot infractori sunt.

Mai puțin se vorbește însă despre altă formă de înșelăciune, care, culmea, se petrece in lumina reflectoarelor, pe scene în fața cărora se află mii de persoane. Mă refer, desigur, la  interpreții și trupele care fac, și nu pe bani puțini, playback .Care, adică, dau din gură în gol și fac figurație pe scenă, în timp ce din difuzoare se revarsă melodiile înregistrate în prealabil cu tot cu voce.

Nu mai e un secret pentru nimeni că multe dintre vedetele apărute peste noapte nici n-ar fi capabile să cânte cu adevărat, astfel că nu le rămâne decât să-și impresioneze spectatorii cu alte “calități”. Trist e, însă, că, văzând că merge și așa, chiar și interpreți care și-au câștigat onest popularitatea ajung să apeleze la asemenea practici, astfel încât „live”-ul devine excepție și nu, așa cum s-ar cuveni, o regulă.

Ați fi uimiți să aflați câți dintre artiștii din “vechea gardă” procedează astfel, pe motiv că “au o vârstă și nu-i mai ține vocea”.  N-ar lăsa, totuși, în ruptul capului pe alții mai tineri sa se afirme, la fel cum nici din prețurile pe care le cer pentru a urca pe scenă n-ar lăsa un leu, chiar dacă acolo, în fața publicului, nu fac nimic în plus față de bunicul mort ținut de nepoți în geam pentru a-i încasa pensia.

Cine sa-i condamne, însă? Medicii care nu ies din sălile de operație decât cu picioarele înainte, nu cumva să vina unul mai tânăr și mai bun? Profesorii care țin catedrele ocupate deși acasă îi așteaptă strănepoții să se joace cu ei? Politicienii care se visează nemuritori și intangibili (până Ia întâlnirea cu DNA) precum faraonii din antichitate?

Ne-am obișnuit atât de mult cu playback-ul, încât am ajuns să mimăm și în fața oglinzii că suntem ce ne-am dori să fim, fără să ne punem problema ce ne facem dacă se întâmplă ceva și sare discul sau scoate cineva casetofonul din priză, lăsându-ne să ne descurcăm fiecare după puterile sale.

Deși, dacă ne gândim bine, asta chiar nu ne-ar strica deloc. În fond, decât să aplaudăm niște clovni care mimează că la pasă de problemele noastre, nu mai bine ascultăm noi niște voci care poate ratează din când în când câte o notă, dar au ceva de spus?