Claudius Dociu

Moldovenii sunt proști, oltenii – la fel, dar și încăpățânați ca niște catâri, ardelenii gândesc în cinci timpi, bucureștenii sunt obraznici, italienii – guri mari, englezii – scorțoși, scoțienii – unghie în gât, americanul e “ăl mai prost om  din lume”, rușii, cu vodca în nas, nemții sunt glaciali, musulmanii sunt fanatici, evreii sunt vicleni, ungurii sunt răi, numai noi, noi suntem cei suntem cei mai buni.


Atât de buni încât le putem pune etichete tuturor, fără sa ne gândim că și alții, probabil, fac exact la fel când văd în  orice român care îi vizitează un cerșetor, un hoț de buzunare, mâncător de lebede sau un violator, în funcție de cum ne-am “remarcat” prin “ambasadorii noștri”.

Etichetele puse cuiva nu sunt, însă, doar un motiv de iritare. Ne amintim încă, Ion Iliescu, de “golanii și derbedeii” pe care i-ai dat pe mâna vajnicilor mineri. O pereche de ochelari ori niște plete în vânt le-au fost acestora îndeajuns pentru a-i eticheta pe posesori drept “intelectuali, cărora trebuie să le bagi mințile în cap cu bastonul, ciomagul sau chiar târnăcopul.

În alte țări, cu aceleași năravuri, unora li s-a pus eticheta de “contrarevoluționari”, iar respectivii au ajuns în gulaguri, iar de acolo , mulți dintre ei, în gropi comune. Mai înainte, altora, în alte țări, li s-a pus în piept, ca o etichetă, câte o stea galbenă și au fost trimiși în cuptoare, să nu cumva să îi strice, ca niște cartofi stricați pe cei buni, pe cei din “rasa superioară”.

Tot în flăcări, de vii de această dată, cu eticheta de „eretici”, mii de oameni  și-au găsit sfârșitul într-o altă perioadă neagră a istoriei. Și tot sub acuzația aceasta, ce ironie, în urmă cu două mii de ani, un tânăr cu trupul plin de urmele flagelării  își purta pe un deal din Ierusalim crucea pe care avea să fie țintuit în cuie. Și lui i-au pus, în bataie de joc, o tăbliță, ca o etichetă, pe care i-au scris I.N.R.I.

Înainte de a-i pune, deci, cuiva o etichetă, să ne mai gândim la ce ne ajută asta… sau, și mai bine, să ne gândim dacă ne ajută la ceva. A pune etichete înseamnă a judeca, iar de aici, până la a scoate piatra și a o arunca nu mai e decât un pas. Etichetele taie punți și ne împiedică să îi cunoaștem cu adevărat pe cei cărora le lipim etichetele. Fără ele, putem fi, fiecare, cine vrem noi, pentru că visurile nu pot fi etichetate și nici standardizate. Iar asta e tot ce ne putem dori: Să visăm liber și să gândim liber! Fără etichete!