Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

fondul clasei

Nici bine nu a început școala că deja părinții au fost convocați la ședință de către doamna.

 

Ca în fiecare an e nevoie de bani, deși fondul școlii a fost declarat ilegal prin ordin al ministrului Educației.

Solicitarea vine atât de la unii părinți, care au tot felul de idei, cât și de la educatoare/învățătoare/diriginte/director. 

 

La întrebarea "Ce vi s-a cerut la ședința cu părinții?" am primit următoarele răspunsuri:

La Școala Generală Grigore Moisil: 25 lei pentru gardian, 30 lei pentru fondul clasei

La Școala Elena Doamna: tuia (nu râdeți, e pe bune!), bani pentru mobilier (bănci)

La Colegiul Mihai Viteazul s-a propus cumpărarea de aparat de aer condiționat și jaluzele (Directorul Colegiului, Gabriel Țaga, susține că propunerea a venit din partea unor părinți, însă nu este de acord pentru că va crește consumul de curent și va afecta rețeaua electrică)

La Grădința nr. 50 s-au cerut 50 de lei pentru reumplerea cartușului de imprimantă și rotunjirea colțurilor la mese.

Cerințe general valabile: săpun lichid, hârtie igienică, prosop de hârtie.

Lista rămâne deschisă și o puteți completa cu mesaje la secțiunea de comentarii.