republica ploiesti

Așa cum România este asociată peste hotare cu Hagi, Nadia, Năstase, Ceaușescu sau Dracula, Ploieștiul este asociat, evident, cu Nenea Iancu, Nichita, Toma Caragiu, cu Petrolul, dar și cu Republica de la Ploiești.



Evenimentul – despre care anul acesta au apărut două volume, dintre care unul, cel publicat de Societatea Culturală Ploiești - Mileniul III, îl are drept autor pe neobositul profesor Dorin Stănescu – a făcut să se scrie despre orașul nostru în presa internațională așa cum nu s-a mai făcut, probabil, decât în al doilea război mondial, când Ploieștiul a fost una dintre țintele importante pentru aliați.

Ar fi normal, în aceste condiții, ca 8 august, ziua declanșării acestei mișcări, să nu treacă neobservată la Ploiești. Din păcate, însă, trăim într-o lume în care nimic nu mai este normal și niște vremuri în care Republica de la Ploiești arată mai degrabă ca o monarhie. Ca țara lui Papură Vodă, vreau să zic, unde buruienile se ivesc nu doar din asfaltul proaspăt turnat (se întâmplă și asta), ci și prin societate, amenințând, ca orice buruiană care se respectă, să sufoce orice urmă de normalitate.
Nu trebuie să ne mire, așadar, că nicio autoritate nu s-a gândit să marcheze în vreun fel ziua de 8 august. Oamenii politici sunt prea ocupați să se acuze unul pe altul de obstrucționarea bunului mers al orașului (probabil că au dreptate și unii, și alții), ca să își mai amintească de lucrurile care ne definesc și care ar trebui să ne redea mândria de a fi ploieștean.
Cum să fii, însă, mândru când orașul arată cum arată, după chipul și asemănarea celor care îl conduc? Ultimii patru ani au fost, din acest punct de vedere, un veritabil coșmar care, tare mă tem, nu s-a sfârșit încă.
Și nici nu se va sfârși vreodată, dacă vom asista în continuare de pe margine la sforăriile menite să le umple unora buzunarele pe seama cetățenilor onești.

Nu este, deci, practic, să așteptăm ceva de la cei care pretind că reprezintă autoritatea, întrucât, să fim lucizi, indiferent de culoarea politică, cei mai mulți dintre ei nu se reprezintă decât pe ei și pe cei care din culise i-au sprijinit interesat să ajungă acolo.

Ne-ndreptăm de aceea speranțele spre ceilalți, care spun mai puține și fac mai multe. Fie că e vorba de un proiect mai mare sau mai mic, de o asociație sau de o inițiativă individuală, ploieștenii nu sunt nici pe departe atât de apatici pe cât și-ar dori unii. Inclusiv când vine vorba de 8 august, pe care unul dintre acești oameni cu idei și inițiativă (l-am numit pe Andi Enache) , l-a transformat de unul singur în prilej de sărbătoare, lansând o serie de suveniruri dedicate Ploieștiului și ploieștenilor de marcă: “citate, personalități și declarații de iubire”, menite să ne provoace la ne-uitare și la implicare.
Iar “întâmplarea” asta, oare de ce?, mi-a amintit de alta, povestită de Nichita, care a iubit Ploieștiul poate chiar mai mult decât l-a iubit Ploieștiul pe el. “Acum două-trei după-amieze, povestea Nichita, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav, care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog... Şi-mi spune un lucru care m-a lăsat aşa... nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are dreptate. Desigur! Păi n-a fost pe țara asta atâta ninsoare și mulți credeau că o s-o înghețe, că o sa înghețe țara? Și a înghețat țara? N-a înghețat. N-a fost potop pe tara asta și s-a crezut că ea o sa se înece? Nu s-a înecat! N-a fost cutremur mare pe țara asta și s-a crezut că ea o sa se rupă sau o să se frângă? Nu s-a frânt! Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, de altfel… Mihai Viteazul a intrat la Alba Iulia de-a-n călare pe un cal, iar nu de-a-n călare pe un câine!"