john cristea

Încă mai am prieteni care au impresia că sunt vreun milionar excentric, cu mașinile puse la păstrat, undeva în vreun buncăr pregătit pentru vremurile grele care-ar putea veni oricând, oriunde și că, eventual, am parcat elicopterul pe acoperișul blocului.

După ce le repet de vreo zece ori că n-am mașină și că merg cu troleul și taxiul, cei rămași în preajma mea râd zgomotos sau își dau ochii peste cap, motiv pentru care se ridică de la masă și își văd de carburantul lor.

La final, rămân eu, un pieton frustrat de mașinile parcate aiurea, indiferent de cartierul prin care m-aș perinda, de oamenii care-și aruncă gunoaiele-n viteză și de acei imbecili cărora nu le pasă dacă mă calcă cu mașina lor de fițe.

Astăzi am încercat, cu tot calmul din lume, să rezolv o problemă parcată prost, să explic ce mă deranjează și să ofer și o soluție în acest sens. Șoferul în cauză, poate și din lipsă de educație, m-a trimis la primar. A zis că el știe mai bine ce e de făcut. În pledoaria sa, individul a spus că dacă vrea, face legea’n cartier. Era teribil de convingător!

Sunt blând. Omul a vorbit precum un mitocan. Vizibil deranjat de tupeul meu, m-a întrebat dacă am mașină. I-am spus o poveste, i-am spus motivele mele și s-a pus pe scuipat semințe, la propriu, aducându-mi aminte de categoria, probabil dusă la rang de patrimoniu național, de șoferi care-și iau mașină pentru a părea cineva în societate.

I-am promis că o să scriu despre el, dar că n-o să-i precizez numele. Sper să fac rost de adresa lui exactă! Vreau să-i trimit o scrisoare… Aici îi spun că e un cocalar fără minte, prins între două beri și-un pariu pus în grabă, probabil tot pe România. E o hibă la volan!

De ce mă lupt în zadar cu morile de vânt? Pentru că astfel de atitudini sunt greu de penalizat, iar actuala infrastructură permite orice scandal, dar nicio rezolvare pe cale amiabilă. Am înțeles cât de necesar este să ajungi la timp în anumite locuri, dar mi-a dat cu virgulă atunci când am numărat câte 3 mașini pe cap de locuitor.

Chiar am rămas singurul om fără mașină? Să fie vorba de o problemă imposibil de rezolvat? Oare ne dor chiar atât de tare picioarele? Am făcut bășici? Să fie mașina singura cale de confort și fericire? Eu zic că’s multe soluții care ne pot conduce pe drumul cel bun, iar în cazuri extreme, de-o veni cineva cu planuri strașnice pentru oraș, vom avea mai multe parcări și mai puțini dezaxati cu carnet.