marius visarion

De 24 de ani, consilierii locali sunt aleși pe liste de partid. Am fost cu toții martori/beneficiari ai actelor de guvernare locală, foarte rar, apatici, identificând inițiatorii și votanții deciziilor care au decis confortul nostru urban. Primarul a fost și mai este încă cel căruia i-am pus pe umeri reușita sau eșecul mandatului.

Puțini știu că avem în legislativul local 27 de consilieri, iar cei care pot numi câțiva dintre aceștia și să le atribuie hotărâri care au schimbat ceva în oraș, în bine sau în rău, sunt și mai puțini.

Apatici, mergem la vot o dată la patru ani și alegem liste de partid, nu oameni. În spatele “locomotivelor”, se strecoară și impostori, politicieni fără valoare intrinsecă, activiști recompensați pentru aportul lor la campania electorală sau pentru serviciile și servilismul pe care le pot produce pentru partid.

Da, pot fi și oameni valoroși în politica de provincie. Au existat exemple în acest sens, dar îi poți număra pe degete. Știau legea, erau ancorați în realitate, în timp și în spațiu, vorbeau limba română corect și, mai ales, țineau în primul rând cu ploieștenii. Aleșii pe lista au o legătură proastă sau inexistentă cu alegătorul în timpul mandatului. Da, în campania electorală ies pe străzi, însoțind “locomotiva”, dar doar atunci se remarcă, împărțind pliante sau zâmbind, prefăcându-se preocupați de problemele celor care vor vota. Iau fețe inteligente, încrucișează brațele la piept și duc o mână la bărbie, dând din cap a înțelepciune. Nu vă lăsați înșelați, stau cu gândul la ale lor, nu la ale voastre!

Sunt soldați disciplinați de partid, nu mișcă în front, fiindcă dacă o fac, riscă să piardă sprijinul politic, fiind amenințați cu excluderea din consiliu. Au fost câteva cazuri în istoria recentă a legislativului ploieștean.

Cum ar fi dacă Ploieștiul ar fi împărțit în 27 de sectoare, în fiecare dintre acestea partidele și-ar desemna candidații, iar ploieștenii i-ar alege uninominal? Chiar dacă ar fi membri de partid sau independenți, ar fi identificați de rezidenți ca fiind vecini de-ai lor, ar aparține acelui colegiu, ar trăi acolo, și-ar crește copiii acolo. Ar fi cunoscuți și responsabilizați de cei care i-au ales atunci când se vor întoarce acasă, văzuți pe stradă, interpelați când promisiunilor vor rămâne doar vorbe de campanie. Ar fi admonestați pentru gropile din asfalt, iluminatul deficitar, pentru lipsa spațiilor verzi și a locurilor de joacă pentru copii, pentru câinii vagabonzi și scandalurile din zona...

Dar ar câștiga în forță dacă își vor face treaba, bătându-se în consiliu pentru confortul vecinilor săi! Ar fi luați în seamă de primari și de șefii de partid, ar avea ocazia să facă ceva cu adevărat pentru ploieștenii lor, nu să se complacă în simple instrumente de vot, neavând păreri, principii și valori proprii. Vor gândi și vor acționa în nume propriu și pentru vecinii lor. Vor fi puternici în raportul cu primarul, folosindu-se de voturile obținute și sprijinul celor pe care îi reprezintă cu adevărat în consiliu, cea mai importantă instituție legislativă locală.

Blazați și resemnați, în număr mic, mergem pe 5 iunie la vot pentru a alege ce ne oferă partidele!
Alegem cu adevărat primarul, nu consilierii locali! Și știți care e paradoxul? Primarii fac ce decide majoritatea din consiliul local!
Spor la succese!