marius visarion

De-abia s-au stins ecourile clopotelor trase în zilele de Paști, iar pasca, drobul și ouăle au devenit amintiri sau resturi în frigider.

Aceiași pioși, subit transformați în preacucernici de ocazie, acum au redevenit "oameni", uitând că, mai ieri, îndemnau la "mai bun!"
Campania electorală care începe îi exonerează de aceste obligații morale pe candidații aflați în cursă, cele la care făceau referire în felicitările lor, și se va petrece în cea mai mare parte a ei, în spiritul sportului național: grija de altul sau plânsul la mormânt străin.

După 20 de ani de televiziune, mă aștept la cea mai murdară campanie. Vor fi și proiecte ale unor candidați, unele realizabile, altele de-a dreptul munchauseniene.

Lucrează la astea laboratoarele de partid, zilele următoare începând să fie lansate către receptori, adică alegători. Dar cea mai mare parte a lunii mai va fi plină de petarde, fumigene și intoxicări, probabil astea fiind aruncate în ultimele zile pentru a nu mai putea fi demontate de cei vizați (dacă Patriciu ar fi așteptat încă trei zile în campania pentru prezidențiale în 2009, vă aduceți aminte, copilul plesnit la spectacol de Băsescu, Geoană ar fi devenit președinte!)

Fără mâncare, fără "stimulente", campania asta va aduce mult mai puțină lume la vot!
După 24 de ani de la primele alegeri locale, după 6 campanii electorale, sper doar ca ploieștenii să fi devenit înțelepți și cumpătați, să mestece cu atenție mâncarea pusă în farfurie de candidați, nu să înfulece și să înghită pe nemestecate, ca la masa de Paști!
O să le pice greu următorii 4 ani!
Spor la succese!