claudius dociu

Nu e nevoie să fii depresiv ca să te apuce plânsul când vezi cine candidează la Ploiești.



Sigur, în primă fază, te umflă mai degrabă râsul, văzându-le fețele unora dintre candidați, dar după ce realizezi că unul dintre ei ar putea deveni primar... de piatră să fii și tot nu poți rămâne indiferent.

Mai ales când te uiți dincolo de ei, pentru a vedea cine sunt cei care îi susțin, ba pe unii chiar îi împing în lupta electorală. E-adevărat că unele găști și-au ‚tras” candidați cu spatele si ceafa late, doar, doar s-or putea ascunde mai bine în dosul lor. Stratagema nu funcționează, însă, decât cel mult în cazul alegătorilor fideli. Pentru restul, cei fără ochelari de cal, situația este îndeajuns de străvezie cât să poată vedea clar eminențele cenușii (sau pământii?) care trag sforile și încearcă să facă iarăși jocurile.

Pentru unii, miza o reprezintă afacerile cu banii publici, pentru alții, care au de acoperit alte afaceri – însăși libertatea, așa că bătălia va fi dură. Iar în lupta asta, noi putem fi ce vrem noi: martori indiferenți, victime colaterale sau , dimpotrivă, ăia “proști, da’ mulți’, care din când în când le încurcă planurile “băieților deștepți”!