Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

bubanu

Timp de aproape doi ani am așteptat să aflu că președintele Klaus Iohannis a făcut ceva concret pentru România.

 

Ieri așteptările mi-au fost confirmate.

Domnul Klaus a făcut impingement subacromial drept și burşită subacromială dreaptă.

 

Nu sunt afecțiuni dobândite în urma numeroaselor strângeri de mână cu alți șefi de stat și nici a ridicării de prea multe ori de jos a nivelului de trai .

Sunt două afecțiuni la umăr specifice jucătorilor de tenis.
Trebuie să recunosc că sunt surprins.

La cum a arătat mandatul domnului președinte până acum, aș fi mizat oricând toți banii mei pe o eventuală durere în cot, nicidecum pe una la umăr.
Ăsta e și motivul pentru care nu pariez. Nu ma pricep.

Accidentarea domnului Iohannis dovedește încă o dată , dacă mai era nevoie, că România este un tărâm al contrastelor.

Președintele celei mai sărace țări din UE se accidentează la tenis.

Unul dintre cele mai scumpe sporturi .

Știu că se putea și mult mai rău .

Putea fi golf.

Sau cricket.

La cum se prezintă România în acest moment, părerea mea e că președintele nu-și poate permite decât accidentări la o miuță pe trotuarul de la Cotroceni, sau maxim la un baschet jucat seara prin curtea vreunei școli generale.

Deocamdată, Klaus este condus în primul său meci de tenis pe care-l joacă la Cotroceni cu 18 milioane de români în tribună.
De către cine e condus, încă nu știm.

Dar bănuim.

Domnule Iohannis, vă urez multă sănătate!
Și vă amintesc că un vechi proverb săsesc spune așa:
" Suntem prea săraci ca să ne permitem sporturi ieftine"
Auf wiedersehen!

 

Sport
  • Luni, 21 August 2017
  • De Claudiu Vasilescu

Halep "refuză" să devină numărul 1 mondial

Celebrul cotidian francez L'Equipe a criticat în termeni duri evoluția Simonei Halep din finala turneului de la Cincinnati, pierdută de o manieră categorică în fața Garbinei Muguruza, scor 1-6, 0-6....