john cristea

De când tot promovez tineri, m-am obişnuit să cred că cei mai buni dintre ei pleacă pentru că trebuie. Acest trebuie e un fel de obligaţie morală sau şi mai simplu, pe înţelesul tuturor, un pariu cu viaţa şi cu schimbarea despre care mai tot omul vorbeşte, dar pe care nimeni nu o face decât împins de la spate.

Când un tânăr pleacă în străinătate pentru a studia şi/sau pentru a-şi găsi un loc de muncă, atunci, ăia de la putere ar trebui să-şi dea demisia, toţi, pentru că nu-i normal şi nici n-are rost să ne amăgim. Datoria celui votat e să menţină un echilibru socio-financiar pentru publicul pe care-l reprezintă. Nu eşti capabil? Stai jos, ai nota 2 pentru astăzi!

Tinerii, ăia deştepţi, n-aşteaptă pomană, dar nici nu înghit prosteala asta propulsată pe toate canalele de comunicare. Ţara s-a obişnuit cu un nivel mediocru al evoluţiei, iar cei mai buni pleacă din faşă pentru că se lasă ghidaţi de oportunităţi, nu de taxe şi impozite şi nici de feţe care zic că aşteptarea merită.

Nu mai e mult până când România va fi plină de oameni obişnuiţi să muncească pe mărunţiş, fără să-şi pună întrebări, cu văicăreală în repetată audiţie, dar cu lipsa dorinţei de a-şi pune, aşa, din bun simţ, întrebări esenţiale despre viitorul profesional, că p-ăla personal l-am pus pe toţi pereţii sociali.

Mi-aduc aminte cum încă de la grădinţă am fost supus unei traume sociale care se practică şi în zilele noastre. Să stau cu mâinile la spate şi cu gura-nchisă? Cuminte? Da ce’s eu? Robotul lor? Marionetă de ocazie? Chiar dacă mi-ar fi spus că am ADHD şi tot mi-aş fi făcut energic o cruce, aşa, cât să se înţeleagă că nu’s normali la cap şi că nu-mi place dresajul! Şi ştiu că nimeni nu-i  vinovat în ecuaţia asta, dar pentru că nu vrem să învăţăm, avem de pierdut, noi şi toate generaţiile ce vin după noi, generaţii cu poftă de cunoaştere, dar cu lipsă de răspunsuri. Cât să mai stăm cuminţi, în banca noastră?

Când tinerii caută, pe internet sau în offline, oportunităţi pentru viitor, uită de România şi de sistemul anevoios care poate pune pe butuci orice business aflat la început de drum şi văd linia orizontului, gen şi viitorul lor, undeva dincolo de hotare. Chiar dacă nu’s munţi plini cu aur, chiar dacă şi alţii au regulile lor agresive, se pare că resursa umană cu multe bătăi pe minut, pleacă fără să regrete. Pentru ce? Pentru mai mulţi bani şi pentru o libertate despre care aici, în ţară, se tot vorbeşte, dar pe care o deţinem doar atunci când ies oamenii, cu miile, în stradă!

Probabil chiar astăzi, un viitor student îşi face bagajele şi se gândeşte la cum va arăta Londra de la fereastra camerei în care-şi va muta visurile!