Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

Pentru că presa scrisă a dispărut, oportuniștii s-au reorientat spre online. Nu trece zi fără ca peretele meu să nu se umple de așa-zise știri, postate de publicații obscure, apărute peste noapte, doar-doar vor ciuguli ceva bănuți în campania electorală ce va să vină. Pentru că, nu-i așa, avem un președinte Facebook de ce nu am avea și primari de internet?

 

Ciudat este cum politicienii locali dezvoltă un fel de orgasm atunci când le sunt închinate ode, majoritatea asumate prin semnătură, pe persoană fizică, așa cum ar spune Vanghelie.

După ce credeam că apogeul a fost atins prin ODA PRIMARULUI NEALES AL PLOIEŞTIULUI!, textele laudative la adresa celor care conduc administrația publică sau intenționează să ajungă la butoane au continuat fără niciun pic de respect pentru cititori, fie ei și de ordinul zecilor sau sutelor atrași de pe rețelele de socializare cu titluri din presa mondenă.

 

Mă întreb ce-or fi simțind policitienii atunci când le sunt închinate texte jenant-laudative, în care apar drept cei mai frumoși și deștepți pe care oricum alegătorii nu-i merită?

Am discutat despre acest subiect, printre altele, în emisiunea Dezbaterile Wyl TV, pe care o puteți urmări AICI