Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

colocviu-busteni.jpg

Orașul Bușteni este gazda celei de-a VI-a ediții a Colocviului „Coregrafia dansului tradițional astăzi”, eveniment la care se vor reuni maeștri coregrafi, directori de instituții, instructori, profesori și dansatori.

Evenimentul are loc în perioada 22-26 martie 2017 și este organizat de Centrul Județean de Cultură Prahova, Consiliul Județean Prahova, Asociația Așezămintelor Culturale și Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Bușteni.

Scopul colocviului este de îndrumare metodologică a animatorilor din domeniul culturii și familiarizarea acestora cu principiile de bază ale cercetării, conservării, valorificării și promovării patrimoniului cultural imaterial românesc.

La eveniment sunt invitați să participe maeștri coregrafi, instructori, profesori, dansatori, directori de instituții culturale, referenți și personalități din domeniul culturii şi artei, care sunt interesați de păstrarea autenticității dansului tradițional românesc. (FOTO: Facebook)