Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

jocurile marii negre

Orașul Bușteni a găzduit, în perioada 7-9 octombrie 2016, o foarte apreciată şi captivantă manifestare sportivă - Jocurile Mării Negre pentru Veterani.

 

Evenimentul s-a desfăşurat concomitent în patru oraşe care şi-au căpătat în prezent un binemeritat şi valoros renume ca staţiuni turistice de larg interes atât pe plan intern, cât şi internaţional. Este vorba despre oraşele Varna (Bulgaria), Luleburgaz, Odessa (Ucraina). La Bușteni s-au desfășurat meciurile de fotbal și volei masculin.

Ceremonia de deschidere a avut loc în Sala Sporturilor din cartierul Silva, acolo unde s-au desfășurat  și partidele de volei, România fiind reprezentată de echipa “Tricolorul LMV” din Ploiești. Meciurile de fotbal s-au ținut pe stadionul “Caraimanul” din localitate.

 

„Jocurile Mării Negre pentru Veterani” reprezintă o manifestare devenită deja tradiţie, anul acesta desfăşurându-se ediţia cu numărul 6. Până în prezent toate disciplinele sportive înscrise în această competiţie se disputau într-un singur oraş-gazdă. La Varna s-au desfăşurat două ediţii, Instanbulul a găzduit alte două, iar Odessa o ediţie. Competiția din acest an a fost câștigată, atât la fotbal, cât și la volei de reprezentativa Ucrainei, loturile care au reprezentat țara noastră situându-se pe locul 2 la ambele discipline.