tabara busteni

Vacanța de vară vine cu o ofertă de petrecere a timpului pentru copii. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Prahova anunță continuarea programului de tabără tematică “ADVENTURE TEAM” – Aventură și agrement montan și în vacanța de vară a acestui an.

Programul este destinat elevilor din toate zonele țării, organizați în grupuri și însoțiți de cadre didactice din unitățile de învățământ de care aparțin. Grupul minim necesar pentru participarea la tabără este de 10 elevi și un profesor însoțitor.

Programul se va desfășura la Centrul de Agrement Bușteni (Vila “Șoimul” – capacitate 76 locuri/serie și Vila “Crișul” – 44 locuri/serie), pe parcursul mai multor serii de tabără, organizate în perioada 13 iulie – 28 august 2016, tariful practicat fiind 74 lei/zi/persoană (444 lei/sejur/persoană). Fiecare serie tematică va cuprinde 6 nopți de cazare, 6 pensiuni complete și program zilnic de activități educative (aproximativ 45 ore per serie).

Potrivit unui comunicat de presă al DJST Prahova, participanții vor achita contravaloarea serviciilor turistice de tabără (cazare și masă) prestate în centrul de agrement, precum și contravaloarea transportului de la localitatea de domiciliu. Costul serviciilor suplimentare de educație nonformală, precum și al tuturor materialelor necesare pentru desfășurarea taberei este finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului.
Programul ce urmează a fi desfășurat în fiecare zi de tabără va include diverse activități: inițiere în orientarea turistică (orientare cu și fără hartă sau busolă, recunoașterea reperelor geografice în teren, parcurgerea unui traseu de inițiere, concurs individual și pe echipe), învățarea unor noțiuni legate de măsurile de prim ajutor (prim ajutor în caz de accident, transportarea accidentatului, procurarea mijloacelor de transport necesare), aplicații teoretice și practice privind viața în sălbăticie (construirea adăpostului pentru odihnă, identificarea potecilor marcate, aprinderea focului fără mijloace moderne), drumeții tematice privind cunoașterea florei și faunei montane, noțiuni privind ecoturismul, jocuri de cabană cu caracter stimulativ și multe surprize.

„Seriile de tabără se vor finaliza prin înmânarea de diplome tuturor participanților, precum și a unor DVD-uri cu fotografii și materiale filmate cu activitățile desfășurate în fiecare zi. Numărul total de locuri aprobat pentru tabăra tematică este de 300 copii și tineri, organizați în grupuri și însoțiți de cadre didactice din unitățile respective de învățământ. Până în prezent s-au înscris grupuri de elevi din județele Brăila, Buzău, Constanța, Iași, Prahova (elevi ai Școlii Gimnaziale din Comuna Dumbrăvești), Teleorman, Vaslui și București, locurile fiind rezervate în proporție de aproximativ 75 – 80%”, precizează sursa citată.

Cei interesați de un astfel de tabără pot solicita informații suplimentare la telefon: 0244/59.59.92 sau e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Compartimentul Tineret – Tabere.