arsene

Florin era încă elev la Şcoala Ploieştiori când presa sportivă din anii ‘70 scria despre el. “Un luptător excelent, care a reuşit să învingă pe toţi partenerii de întrecere” titra SPORTUL, după un turneu internaţional desfăşurat în Mongolia, patria luptelor libere.

Medalia de aur obţinută la Ulan Bator este cea mai mare performanţă din cariera sportivă - recunoaşte Florin Arsene, care s-a născut în comuna Blejoi la 22 mai 1956. Drumul până la acest succes este parcă desprins dintr-un roman.

"Vroiam să fac sport, numai că mie îmi plăcea tare mult ciclismul - se destăinuie interlocutorul nostru. M-am dus la PETROLUL cu bicicleta, dar acolo m-a văzut profesorul Ion Radu care m-a întors din drum, cum se spune, şi m-a convins să vin la secţia de lupte. Trebuie să recunosc că a avut ochi. În primul an, am ajuns în finala campionatului republican" povestește Florin.

După Ulan Bator, Florin devine prima opţiune pentru lotul olimpic la categoria 75 kg. Anul următor, participă la un alt turneu internaţional (RPD Coreea), unde impresionează din nou prin prestaţia sa şi apare pe prima pagină a ziarului de sport din Coreea. Cu acest prilej, face şi o vizită la reşedinţa preşedintelui Kim Ir-sen. Abia întors acasă, o hepatită agresivă îi pune în pericol cariera sportivă. Mai bine de 4 luni stă departe de saltea. Pauza forţată îi permite însă să se concentreze pe carte. Dă examen la Facultatea de Silvicultură, una dintre cele mai pretenţioase instituţii de învăţământ superior de la acea vreme, şi intră pe o listă scurtă de 35 de locuri din 360 de candidaţi!

Apoi, revine în competiţii, de data aceasta în cadrul clubului DINAMO Braşov, aproape de facultate, şi îşi recâştigă locul la naţională. Obţine chiar şi un loc IV la Campionatele Europene (Poznan - 1976), când un alt incident îi spulberă visul de a participa la Olimpiadă. La un meci din campionat, mi s-a prins glezna între saltele, adversarul a continuat să lupte şi mi-a provocat o fractură de tibie şi peroneu. Nu am fost gipsat, doar mi-au strâns bine piciorul cu o faşă... De la Timişoara, am plecat cu trenul la Braşov. Drumul mi s-a părut că a durat o eternitate, dar am strâns din dinţi. 24 de zile am stat cu greutăţi atârnate de picior, apoi mi-au pus gipsul. După 3 luni, am reluat activitatea, dar nu mai puteam face performanţă. Adversarii ştiau de picior şi “insistau” pe el în lupte...

Pe Florin l-a salvat cartea, care i-a oferit posibilitatea de a se afirma în peisagistică (Cotroceni ori Casa Poporului sunt doar câteva realizări “marca Arsene”) şi de a se întoarce acasă pentru a lucra la... Parcul Ploieştiori!
Citește articolul integral pe Info Blejoi, ziarul care poate fi descărcat de AICI