Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

jandarmi-patrulare-padure-urs-alerta.jpg

Ursul a fost lovit de un autoturism în noaptea de sâmbătă spre duminică pe raza localității Bușteni. Animalul s-a refugiat în pădurea din apropiere, însă autoritățile locale și județene au intrat în alertă.

 

„La nivelul Instituției Prefectului Județul Prahova s-a luat legătura cu gestionarul Fondului Cinegetic, cu reprezentanții Gărzii Forestiere, ai Gărzii de Mediu, ai Direcției Silvice și cu autoritățile locale. Au fost constituite echipe formate din jandarmi, reprezentanți ai Ocolului Silvic și Fondului Cinegetic, care patrulează în zona pentru protejarea populației. Prin intermediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și al Politiei Locale Bușteni a fost informată populația cu privire la existența unui potențial pericol determinat de existența animalelor sălbatice în general și a unui urs rănit, în special”, a anunțat Prefectura Prahova.

Autoritățile recomandă locuitorilor si turiștilor sa evite deplasările în pădure sau, în cazul în care acestea sunt absolut necesare, să nu se abată de la traseele de patrulare stabilite de autoritățiile competente.