Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

sinaia-schimbare-destinatie.jpg

Sinaia va avea un nou loc de odihnă și recreere, suprafața vizată fiind de peste 5.000 de metri pătrați. Inițial, terenul a avut destinația de zonă locuințe, însă Primăria Sinaia a solicitat schimbarea destinației, prin modificarea Planului Urbanistic Zonal, solicitare care vizează inclusiv zona centrală.

Una dintre cele mai apreciate stațiuni de pe Valea Prahovei, Sinaia, situată la circa 60 de kilometri de Ploiești, este în permanentă schimbare. 

Primăria Sinaia a solicitat aviz de la Consiliul Județean Prahova pentru schimbarea destinației unui teren care ar urma să devină în viitorul apropiat o nouă zonă de recreere, de odihnă și turism.

Terenul, în suprafață de 5.376 de metri pătrați se află în imediata apropiere a telecabinei, o zonă cu potențial turistic, dat fiind numărul celor care, indiferent de anotimp, ajung la munte.

Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Județean Prahova a dat aviz favorabil pentru schimbarea Planului Urbanistic Zonal, inclusiv pentru transformarea zonei centrale în zonă spații verzi, localizată pe Bulevardul Carol I.

 

Una peste alta, anual, Sinaia atrage, precum un magnet, mii de turiști. Mănăstirea Sinaia și ansamblul Castelului Peleș sunt doar două dintre destinațiile preferate ale celor care ajung pe Valea Prahovei. 

Dacă pe timpul iernii pârtiile de schi reprezintă atracția maximă, vara drumețiile oferă posibilitatea de relaxare.